Ștefan Sadovnicov este artistul plastic care a abordat mai multe genuri ale picturii de șevalet. Activitatea sa de creație se bazează pe conexiunea celor trei domenii ale artelor: pictură, muzică și literatură. Scrie poezii, evocă vremurile de altădată, pictează. De aceea, orașul copilăriei și tinereții sale – Bălți – apare la el reprezentat ca un univers bogat în culori, forme, sonuri etc. În toate lucrările cu acest motiv simțim afecțiunea artistului față de orașul sufletului său. Ștefan Sadovnicov este unul dintre puținii artiști cu o sensibilitate, profunzime și inteligență deosebite. Seria de tablouri cu titlul „Orașul care nu mai există…”, executate în anii ’70–’80, nu sunt doar simple peisaje cu clădiri specifice timpului; ele sugerează sensuri profunde. Motivele principale sunt dorul, întoarcerea în timp, amintirile nostalgice ș.a. Artistul plastic nu a pictat pur și simplu peisajul urban, ci a povestit istoriile străzilor și ale edificiilor orașului Bălți, a căutat poze vechi și a chestionat locuitorii. S-a apropiat filosofic de subiect, realizând o paralelă între oraș și oamenii care au suflet.

Ștefan Sadovnicov is the artist who approaches several genres of painting. His creative activity is based on the connection of the three fields of arts: painting, music and literature. He writes poems, evokes the old times, paints. That is why the city of his childhood and youth – Balti – appears to him represented as a universe rich in colors, shapes, sounds, etc. In all the works with this motif we feel the artist’s affection for the city of his soul. Ștefan Sadovnicov is one of the few artists of great sensitivity, depth and intelligence. The series of paintings with the title „The city that no longer exists...”, executed in the 70s–80s, are not just simple landscapes with buildings specific to the time, they retain deep meanings. The main reasons are longing, going back in time, nostalgic memories, etc. The visual artist did not simply paint the urban landscape, but selected the histories of the streets and buildings of Balti, looked for old pictures and asked the residents. He approached the subject philosophically, drawing a parallel between the city and people who have souls.