Comunicarea tratează fenomenul tetralității în textul narativ, în cel dramaturgic și în spectacol din punct de vedere al relației literaritate – tetralitate în proza și al conceptelor lumea ca teatru și lumea ca spectacol, topoi de sorginte cultural-estetică. Ne referim la imaginarul artistic al lui I. Druță și al lui V. Vasilache, individualități creatoare din aceeași generație, demonstrând specificitatea viziunii artistice a fiecăreia dintre acestea, felul cum se manifestă teatralitatea și formele ei în textele lor narative, dar și în spectacole. În acest context, devine actuală opinia teatrologului, dramaturgului N. Evreinov privind teatralizarea vieții și aspectul pre-estetic al teatralității. Asta pentru că personajele druțiene și cele ale lui V. Vasilache relevă în mare măsură dramaturgia socială, felul în care omul teatralizează viața ori își schimbă masca, în funcție de character ori de diferite circumstanțe etc. În perioade de declin al societății, în artă se manifestă toposul lumii ca teatru, iar teatralizarea și teatralitatea constituie expresii ale acestui proces. Apelăm la conceptele lui E. R. Curtius, I. Lotman, E. Goffman vizând relația dintre sfera teatrală, artistică și cea a vieții cotidiene. În acesr sen, Nn referim și la spectacole montate de regizorul A. Cozub la Teatrul Național „M. Eminescu”. În acest context, demonstrăm că rolul individualitatății creatoare care a generalizat și a transfigurat artistic tendințe evolutive ale societății, varietatea manifestării omului în anumite situații dramatice sau tragicomice, prin modul de a privi și a reprezenta tumultul vieții.