Conceptul de elită provine de la latinescul „eligere”, care înseamnă a alege, a tria. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, elita reprezintă „partea cea mai bună, mai de frunte, cu calităţi deosebite, distinse, alese a unei societăţi, grup de oameni privilegiaţi care au pretenţii de superioritate”. Problema cercetării elitelor a fost pusă pentru prima dată în discuție din punct de vedere științific de către sociologii europeni: V. Pareto, G. Mosca, R. Michels la intersecția secolelor XIX–XX. Totuși, expresii ale unei gândiri asemănătoare pot fi regăsite de-a lungul întregii istorii a ideilor. Potrivit cercetătorului Fl. Ioncioaia, intrarea termenului de elită în limbajul uzual românesc este „o achiziție interbelică, legată mai cu seamă de impactul proiectelor radicale de dreapta, care încercau să opună teoriei marxiste a rolului clasei muncitoare o teorie echivalentă, în care rolul de avangardă a istoriei trebuia să fie jucat de o mână de indivizi supra-dotați, supra-motivați de o conștiință a misiunii lor, în numele căreia trebuia să conducă restul societății”. Deși termenul de elită a pătruns de ceva vreme în limbajul cotidian românesc, totuși, de-a lungul timpului, au apărut unele neclarități în ceea ce privește interpretarea acestui concept. Astăzi, acest cuvânt poate fi folosit în diferite contexte și poate avea mai multe înțelesuri. De aceea, nu există nici până astăzi o definiţie care este acceptată unanim de către toţi cercetătorii. În dependenţă de sfera de activitate pe care o reprezintă, fiecare cercetător vine cu propriile explicaţii.