De-a lungul veacurilor, arta a fost pusă în slujba scopurilor extraestetice. Conceptul ”Artă pentru artă”, dimpotrivă, s-a distanțat categoric de literatura angajată, a separat valorile artistice de cele morale, ideologice, sociale etc., insistând că arta este un bun în sine, un scop și nu un mijloc. A declarat autonomia artei care se opune oricărei utilități, inclusiv celei morale, și a urmărit crearea frumosului dezinteresat, depersonalizat și etern. Manifestările artei pure, impersonale și neangajate, sunt urmărite în astfel de fenomene literare și artistice din a II-a jumătate a sec. al XIX-lea, precum parnasianismul, simbolismul și estetismul, ultimele două formând nucleul decadentismului care a dezvoltat un cult al frumuseții artificiale pe care l-a considerat factorul de bază al artei, insistând că viața ar trebui să copieze arta și nu invers.

Over the centuries, art has served for extra-aesthetic purposes. The concept of "Art for Art", on the contrary, has definitely distanced itself from the engaged literature, has separated artistic values from the moral, ideological, social, etc. ones, insisting that art is a good in itself, a purpose and not a means. It has declared the autonomy of art that opposes to any utility, including to the moral one, and has pursued to create the unselfish, depersonalized, and eternal beauty. Manifestations of pure, impersonal and disengaged art, are pursued in such literary and artistic phenomena of the second half of the 19th century, such as Parnassianism, Symbolism and Aestheticism, the latter two forming the core of Decadentism that developed a cult of artificial beauty, considering it the basic factor of art, insisting that life should copy art and not vice versa.