Pentru a avea acces în viitor la informația culturală pe care o furnizează promotorii de folclor e necesar de a întreprinde o serie de măsuri de salvgardare patrimonială, declanşate prin proiecte şi programe privind identificarea, documentarea, cercetarea, definirea, tezaurizarea şi conservarea moştenirii culturale autentice în forma ei genuină (in situ), drept instrumentariu eficient şi obiectiv de păstrare şi viabilitate a patrimoniului cultural naţional (material şi spiritual). Documentarea fenomenelor de cultură tradiţională din sudul Basarabiei în perioada postbelică a urmărit aceleași obiective pe care și le-a propus/și le propune fiecare cercetare de teren. Precedată de câteva mărturii sumare privind anumite elemente etnofolclorice din Bugeac înregistrate în prima jumătate a secolului al XX-lea de către cercetătorii O. Nacco, T. Gălușcă, P. V. Ștefănucă etc., precum și de consemnările din revista „Bugeacul”, cercetarea sub aspect patrimonial al acestei zone etnografice începe abia în anii imediat postbelici, odată cu înființarea în 1946 a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice. Culegerea şi documentarea constituentelor de patrimoniu cultural imaterial cu scopul bine definit de a obține o cercetare ştiinţifică echidistantă şi argumentată cu probe veridice identificate pe teren, a început abia în anii 60 ai secolului trecut. Primele mărturii documentare privind repertoriul variat de colinde din Bugeac au fost publicate în anul 1975 în „Poezia obiceiurilor calendarice” de Nicolae Băieșu. Și celelalte volume din corpusul academic „Creația populară moldovenească” au conținut materiale înregistrate în sudul Basarabiei. Puțin mai târziu, în 1982, a apărut în cadrul seriei „Editarea folclorului pe zone etnografice” volumul „Folclor din Bugeac”, care prezintă într-o formulă diversificată fenomenele etnofolclorice, inclusiv creațiile populare literare identificate în acest spațiu românesc. Spre regret, aceste culegeri tematice nu au acoperit întregul repertoriu de materiale înregistrate, deoarece au existat și anumite restricții legate de cenzura totalitaristă. Multe mărturii documentare rămân și la ora actuală „prizonierele” arhivelor de folclor, negăsindu-și încă cercetătorul. Prin urmare, în acest demers urmărim să punem în valoare nu doar informația documentară publicată, ci mai ales să identificăm elementele etnofolclorice inedite prin exploatarea fondurilor sonore și manuscriptice de patrimoniu imaterial.