Moștenirea artistică a compozitorului Oleg Negruța reprezintă o valoare incontestabilă atât pentru arta componistică, cât și pentru arta interpretativă națională. Creațiile sale fiind marcate prin particularități stilistice deosebite, se caracterizează printr-o simbioză inedită a muzicii de jazz cu elemente ale muzicii populare românești și ale muzicii academice. Toate aceste trăsături pot fi descoperite în piesa Elegie scrisă inițial pentru trombon și pian (1975), ulterior fiind realizată o transcripție pentru trombon și orchestră de cameră (1990) care este analizată în articolul de față. Elegia este un omagiu în memoria tatălui compozitorului – Petru Negruța care a fost trombonist în orchestra Teatrului de Operă din Odesa. Piesa este pătrunsă de un profund caracter melancolic. Pe parcursul anilor, Elegia a fost interpretată de diferiți interpreți printre care Andrei Țucanov (Odesa, Ucraina), laureat al concursurilor internaționale și Vladimir Șandov (Chișinău, Republica Moldova) solist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale S. Lunchevici. Studiul nostru este axat pe analiza comparată a versiunilor interpretative ale celor doi tromboniști, conținând totodată și unele recomandări cu privire la interpretarea creației nominalizate. Elegia este scrisă în formă tripartită amplă cu repriză dinamizată, precedată de o introducere orchestrală. Comparând cele două versiuni interpretative ale Elegiei, ținem să menționăm diferența majoră în tratarea indicației de tempo Andante e molto cantabile. De asemenea, se remarcă deosebirile în articularea liniei melodice și în utilizarea ornamentelor. Fiecare interpret reușește să expună într-un mod individual creația vizată, propunând o versiune originală a textului partiturii.