Experiențele teatrului pandemic: studiul de caz al Theatre in quarantine
Закрыть
Articolul precedent
Articolul urmator
427 2
Ultima descărcare din IBN:
2022-12-04 15:25
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
792.05:004 (1)
Театр. Сценическое искусство. Драматические представления (547)
Информационные технологии. Вычислительная техника. Обработка данных (4610)
SM ISO690:2012
ROŞCA, Alexandru. Experiențele teatrului pandemic: studiul de caz al Theatre in quarantine . In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale: Tezele comunicărilor, 15 aprilie 2022, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 2022, pp. 74-75. ISBN 978-9975-117-81-4.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Învățământul artistic – dimensiuni culturale 2022
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale"
Chişinău, Moldova, 15 aprilie 2022

Experiențele teatrului pandemic: studiul de caz al Theatre in quarantine

Pandemic theater experiments: The theater in quarantine case study

CZU: 792.05:004

Pag. 74-75

Roşca Alexandru
 
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
 
 
 
Disponibil în IBN: 13 mai 2022


Rezumat

Odată cu instaurarea pandemiei mulți artiști live au fost nevoiți să-și transfere opera pe internet, un spațiu altădată evitat. "Virtualul" a fost de mult perceput ca fiind antitetic față de real. În ciuda îngrijorărilor comunității actorilor de teatru precum că carantina a marcat sfârșitul spectacolului live (a se citi: a teatrului în persoană), o serie de cercetători precum Michael LeVan susțineau cu mult înainte de izbucnirea COVID-19 că spațiul virtual are de fapt potențialul de ași produce propriul model de "live digital", pe care LeVan încă în 2013 îl definea ca "un mod de implicare experiențială", capabil de "intimitatea, proximitatea și interactivitatea" proprii spațiului digital. Un exemplu clasic este oferit de artistul din New York Joshua William Gelb care, pentru a continua exercițiile creative în apartamentul său din Lower East Side, și-a transformat dulapul de 1,20m X 2,40m X 60cm într-un spațiu artistic complet functional, căptușit în stofă albă. Următorul pas a fost să inițieze colaborarea cu artiști precum coregrafa Katie Rose McLaughlin, pentru a dezvolta ceea, ce se numește acum Theatre in Quarantine (TiQ). Gelb și McLaughlin au devenit co-directori de creație ai TiQ. Cu câteva excepții, noile producții au fost transmise în direct la interval de două – trei săptămâni pe canalul de Youtube al TiQ (actualmente – aproape 5 mii de urmăritori). Spectacolele TiQ au fost, de obicei, variații ale subiectelor de singurătate și consolare, opere ce continuă să puncteze pe o explorare a creației catartice în fața izolării dezastruoase. Gelb și McLaughlin nu sunt în niciun caz singurii artiști care au continuat explorarea spațiilor triviale în timpul pandemiei, dar totuși TiQ a fost una din puținele companii care a depășit clișeul clasic al unui teatru pandemic – efortul de documentare elocventă a anxietății pandemice, care făcea și unele spectacole jucate exceptional să arate ca un simulacru al vieții reale, cu o minima componenta artistică. Într-o operă clasică deja, Performance in a Mediatized Culture (1999), Philip Auslander a definit caracteristica unui spectacol live ca "o condiție definită nu ontologic, ci prin variabilele istorice din punct de vedere istoric ale mediatizării", ceea ce ar însemna că caracteristica de viu/însuflețit/live se adaptează în timp. Această caracteristică depinde de ceea, ce este disponibil pentru înregistrare, captare și reprezentare și, prin urmare, istoria spectacolului live este legată de istoria suportului de înregistrare. La un moment dat, conținutul termenului începe să depindă de un schimb între actor/spectator, în timpul căruia mediul interacțiunii "revendică" acțiunea spectatorului, care trebuie să o accepte. Prin urmare, caracteristica de "live" nu este pur și simplu o calitate deținută de actor/obiect, ci mai degrabă o interacțiune produsă prin implicarea spectatorului cu obiectul și disponibilitatea sa de a accepta revendicarea acestuia. În acest articol vom urmări cum a știut TiQ să folosească practicile tradiționale de teatru pentru a marca acești parametri. Ipoteza de la care pornim este că atingând însuflețirea digitală în termenii lui LeVan, TiQ a devenit capabil să creeze apropiere și schimburi similare cu spectacolele pe viu/ în persoană.

Cuvinte-cheie
teatru, carantină, pandemie, izolare, estetică, Live, digital, liveness, performance, real, Youtube