Poezia viereană pentru (și despre) copii a marcat „dezghețul” literaturii române din Basarabia sovietică. Poetul s-a eschivat de la temele ideologice și a readus principiul estetic în poezia basarabeană. Grigore Vieru a militat pentru limba română și pentru reîntoarcerea spre sevele folclorice, găsind de cuviință să stabilească alte corespondețe între cititor și universul înconjurător, decât cele impuse înșelător de propaganda imperiului URSS. Poezia viereană se fundamentează pe efectul mirării unui copil aflat într-un paradis epatant al naturii. Marcat de o frică imensă față de autoritățile bolșevice și de cenzura proletcultistă, poetul este nevoit să „se ascundă” după o poezie ușor aluzivă.

Vierean poetry for and about children had marked the Romanian language “thaw” from the soviet Bessarabia. The poet had moved away from the ideological topics and had reduced the aesthetic principle in Bessarabian poetry. Grigore Vieru fought for Romanian language and for the return to the folklore saps, seeing fit to establish other matches between the reader and the surrounding universe, than those imposed deceptively by the propaganda of the USSR empire. Vierean poetry is based on the effect of a child’s wonder beeing in a diocesan paradise of nature. Marked by an immense fear of the Bolshevik authorities and proletcultist censorship, the poet is forced to “hide himself” after a slightly allusive poem.