În prezent, filmul de animaţie a devenit o artă cu mult mai complexă decât a fost concepută prin tradiţie. Inventat ca un spectacol de atracţii încă în perioada prefilmică, filmul de animaţie, pe parcursul întregii sale istorii, a demonstrat caracterul său combatant, alături de specificul şi particularităţile sale artistico-estetice. Anume prin limbajul său metaforic şi plin de simboluri, în cea mai mare parte grotesc, animaţia îşi propune să atenţioneze la cele mai diverse probleme general-umane. Din primele decenii ale secolului trecut şi până în prezent, filmul de animaţie şi-a lărgit şi și-a diversificat considerabil aria problematică. Dar problemele majore ale oricărei perioade istorice sunt aceleaşi: războiul şi urmările lui, lupta pentru putere şi dominaţie, condiţia omului în societate, memoria trecutului şi legătura dintre generaţii etc. În acest sens sunt deosebit de sugestive filmele şcolilor europene în perioada sa de aur din a doua jumătate a secolului trecut. Tema războiului este una dintre cele mai dureroase pentru artiştii care au cunoscut dezastrele războiului, revenind la tematica belică prin cele mai diverse modalităţi. Ţinem să amintim cunoscutele filme Jocul (The Play, 1963) a fondatorului şcolii de animaţie din Zagreb Dušan Vukotić, Războiul (Soda, 1987) a estonienilor Rino Unt şi Hardi Volmer, filmul Cavallette (1990) a italianului Bruno Bozzetto. Lista poate fi continuată cu pelicule ale cineaştilor polonezi: Puncte şi linii (Kreski i Kropki, 1967), regie Władysław Nehrebecki, despre conflictele armate pe parcursul istoriei, Opţiunea zero (Opcja zerowa, 1983), Război şi pace (Wojna i poloj, 1984), regie Krzysztof Kiwerski, Jocuri (Igraszki, 1962) şi Tren zboja (1967), ambele în regia maestrului Kazimierz Urbanski. La conflicte şi violenţe duc la fel divergenţa dintre cultură, tradiţii, idealuri, lipsa unui comportament tolerant între indivizi. În această ordine de idei sunt sugestive filmele Vecinii (Neighbours, 1952) al lui Norman McLaren, Piccolo al lui Dušan Vukotić (1959) şi Vecinii (1980), realizat de caricaturistul Alexei Grabco la studioul Moldova-film. Sfârşitul primului mileniu şi începutul celui de al doilea se lansează cu noi probleme care devin subiecte pentru noile generaţii de animatori. Industrializarea şi tehnologizarea accelerată, precum şi creşterea marilor oraşe, iar mai târziu avântul tehnologiilor digitale au schimbat radical modul de viaţă al individului. Acest aspect al vieţii a devenit evident în lumea capitalului, în societatea de consum: Illusion (1975) şi Tout rien (1978) ale cineastului canadian Frederic Back. Și animatorii moldoveni au sesizat schimbările din societate: filmele Melodia (1973), în regia Nataliei Bodiul, Bătrânul şi motanul (1978), în regia lui Alexandr Gladâşev şi Sfânta Duminică (1990), în regia lui Valeriu Curtu. Televizorul şi calculatorul formează viaţa zi de zi a omului modern, reducându-i considerabil comunicarea directă. Iar pentru tineret calculatorul, tableta, telefonul — toate conectate la Internet — constituie întregul lui univers spiritual şi cultural. Singurătatea este diagnoza secolului şi foarte bine e redată în filmele Telewizor (2005) al regizorului Tomasz Sowinski şi Exit (2006) al lui Grzegorz Koncewicz, dar şi în multe alte filme al căror personaje îşi petrec viaţa în faţa ecranului, neobservând ce se petrece în jur. Lumea virtuală constituie terenul unde tinerii fac cunoştinţă, au loc întâlnirile şi chiar sexul — Welcome in Cybersex (1999), în regia lui Janek Koza. În creaţia sa cineastul polonez se referă de asemenea şi la cultura populistă venită de la ecran: pelicula satirică TV pentru animale (2001). Filmul de animaţie din Republica Moldova a început sa se impună mai pronunţat printr-o tematica socială abia de la mijlocul anilor ‘80 ai secolului trecut. În vizorul cineaştilor au fost problemele renaşterii naţionale, revenirea la valorile creştine (Balada, 1991, regie Larisa Cobzac), problemele ecologice (Râul Ichel, 2012, regie Ghenadie Popescu), destinul artistului (Ploaia, 1989, regie Constantin Bălan) şi altele.