Proprietatea, atât în sens economic, cat si in sens juridic, reprezintă expresia suprema a accesului oamenilor la posesia, folosinţa, dispoziţia bunurilor. Deosebim dreptul de proprietate publica si dreptul de proprietate privată. Prin dreptul la proprietate privata înţelegem acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţa si dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, în putere proprie si in interes propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare. Dreptul de proprietate publică reprezintă acel drept asupra bunurilor din domeniul public si in primul rând, al proprietarii, ce aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. Titularul dreptului de proprietate publică sunt: organele centrale ale puterii executive şi autorităţile publice locale, fiecare în limitele si competentele care le-au fost stabilite prin normele juridice in vigoare. Prin aceasta, statul dispune de o putere economică, fiind unicul organizator direct al producţiei, al activităţii economice în cadrul proprietăţii de stat, şi pe altă parte asigură întreg cadru politico-organizatoric prin care agenţii economici independenţi să-şi desfăşoare activitatea pe baza proprietăţii private, asigurând armonizarea intereselor generale în vederea unei activităţi eficiente. Dacă parcurgem o analiză ce ţine de aplicarea puterii politice asupra proprietăţii publice sau private, observăm că lucrurile stau cu totul altfel. Să examinam cazul SUA. Până sa ajungă la stadiul de astăzi, societa-tea americana a parcurs mai multe etape. Faptul ca în Europa după anul 1815 se observa o stagnare economică se datorează migrării masive a europenilor în America, unde fiecare putea sa se dezvolte după capacităţile sale, pe un teren ideal, toţi fiind cu şanse egale de succes. În condiţiile asigurării libertăţii pieţii si proprietăţii private. Prin actul normativ intitulat „Hometead Act”, adoptat in anul 1862, se acorda câte 160 acri de teren fiecărui imigrant, indiferent de trecutul sau şi originea sa socială. Prin intermediul puterii politice, acordând pământ imigranţilor, societatea americana a câştigat forte productive. A doua etapa a fost orientarea politicii americane spre alipiri teritoriale. SUA anexează insulele Hawaii, Cuba, Porto Rico; în scurt timp, datori-tă expansiunii capitalului şi a investiţiilor, SUA transforma America Latina intr-o „colonie” a Americii de Nord. În realitate acestea sunt doar pretexte economice, pentru a putea exercita puterea politica, deoarece alipirea noilor teritorii reprezintă asumarea drepturilor de proprietate, ceea ce este bogăţie, iar bogăţia= putere! A treia etapa înseamnă transformarea SUA într-un „bastion al lumii”, sub motto-ul :” puternici acasă, puternici si înafara”. Aceasta este cazul implementării puterii economice pentru a obţine o putere politică enorma prin intermediul proprietăţii. Analizând situaţia in Republica Moldova menţionăm că procesul trece-rii la economia de piaţă a avut ca prim-pas privatizarea. Varianta propusă a denaţionalizării echitabile a proprietăţii de stat s-a dovedit a fi imperfectă, iar „economia de piaţă” a luat aspectul „capitalismului nomenclaturist”. Noii proprietari, abuzând de posturile, influenta şi posibilităţile oferite, datorita imperfecţiunii mecanismului de privatizare au declanşat o campanie masiva de împărţire a averii de stat intre ei, după rang si ramuri. Dacă privatizarea contra bonuri patrimoniale mai crea o iluzie a echităţi, atunci privatizarea contra mijloacelor băneşti oferă diverse posibilităţi pentru abuzuri. Structurile mafiote bogate încep o activitate intensă, economică şi comercială. Astfel situaţia data este convenabila doar celor ce deja deţin puterea. În acest caz, puterea economică, fiind exprimata prin proprietate, este obţinută cu ajutorul puterii politice. După părerea noastră, este necesar să unim puterea politică cu cea economică pentru a putea obţine cele trei echităţi: echitatea politică, echitatea economică, de la care să rezulte echitatea socială.