Prezenta lucrare pune în discuție elemente fundamentale din Teoria cu­noașterii, realizând o trecere în revistă a variilor teorii și autori care au abordat problematica „începutului” ideilor, punctul originar de unde în­cepe cunoașterea umană, din perspectiva ambelor dimensiuni ale aces­teia: cunoașterea filosofică și cea științifică, între acestea exis­tând interconexiuni și chiar, am putea spune, se suprapun uneori. Este pus în dis­cuție conceptul patentat de Karl Raimund Popper, autor al celei mai celebre opere a secolului XX din domeniul epistemologiei şi me­to­do­lo­gi­ei ştiinţei, Logica cercetării (1934), acela de „fal­si­fi­ca­bi­li­ta­te”, cu ajutorul căruia se face diferența dintre știință și pseudoștiință – o ter­ma­ti­că foarte actuală astăzi, aflată la ordinea de zi, în contextul societății in­formaționale și al afluxului masiv de infor­ma­ții, nu toate cu caracter ve­ridic.În contextul social actual al revizuirii variilor strategii, metodologii de operare, conținuturi adecvate în cadrul procesului educațional, la toa­te nivelurile acestuia, în contextul, am putea spune, al „crizei în edu­ca­ție” (abandon școlar frecvent, analfabetism funcțional, plagiat, co­rupție etc.), acum, mai mult ca niciodată, se impune necesitatea înțelegerii fenomenului/procesului prin care omul ajunge la cu­noaș­tere, do­bân­deș­te cunoaștere, sau necesitatea de a poseda cunoaștere, efectul util al efor­tului de învățare, compatibilitatea școală-viață. În­cear­căm o „re­ve­ni­re” la origini, punând în discuție concepțiile unor fi­lo­­sofi antici (So­cra­te, Platon, Aristotel, Pitagora) sau, mai aproape de ac­tualitate (Adam Smi­th, Karl Marx, Ortega y Gasset, Hayek, Pop­per). Totodată, autoarea își propune să scoată în evidență caracterul in­ter­­­­di­ci­pli­nar­/mul­ti­dis­ci­pli­nar/transdisciplinar al științei în genere, pre­zen­tând această cara­cte­ris­tică prin exemplificarea tangenței eco­no­miei cu alte științe.Ne propunem în studiu să autoarea își propune să argumentăm și să con­vingem că este necesară revenirea la unele surse mai de demult pen­tru înțelegerea unor fenomene actuale, că, „cunoașterea” este un proces pro­fund evolutiv care nu a luat naștere ieri și nu se încheie astăzi.Totodată, se încearcă argumentarea faptului că teoria este pre­mer­gă­toa­re practicii și că argumentul celei dintâi este mult prea posibil să de­pă­șească superior argumentul celei de-a doua:(1) Trezirea interesului pentru teoria cunoașterii și a dimensiunii fi­lo­sofice a acesteia.(2) Punerea în discuție a conceptelor antice cu tendința de ancorare a acestora în actualitate.(3) Contribuirea la faptul de a face conceptele „filosofice” și „ști­in­ți­fice” mai accesibile celor tineri.„Premisele şi concluziile cele mai generale ale cunoaşterii ştiin­ţi­fice su­nt, în esenţă, filosofice. De multe ori, ştiinţa începe în filosofie şi se var­să în filosofie. Reflecţia asupra întemeierii cunoştinţelor ştiinţifice pre­zintă interes atât ştiinţific, cât şi filosofic” [5].Filosofia începe prin a pune întrebări. Întrebările fundamentale sunt pun­ctele de plecare pentru cele cinci ramuri principale ale filo­so­fi­ei: metafizica (studiul existenței), epistemologia (studiul cu­noaș­te­rii), etica (studiul acțiunii), politica (studiul societății), estetica (studiul artei).În epoca contemporană, știința se caracterizează prin „diminuarea frag­mentării acesteia, prin expansiunea matematicii, extinderea în toate câm­purile cunoașterii a modului de gândire matematic” [4].De asemenea, perspectiva istorică și cea evolutivă sunt integrate tot mai mult în creația și construcția științifică.Ajungerea la un consens în ceea ce privește elaborarea unor stra­te­gii efi­­cace privind procesul de studiu presupune un efort mult mai ma­re de­cât s-ar putea crede în primă instanță și, este, totodată, un lucru ex­trem de responsabil. Aducerea în actualitatea a gânditorilor antici și pur­­ce­­derea la analiza mai profundă a teoriilor din domeniul cu­noaș­te­rii, poa­te avea efectul suprinzător și îmbucurător de înțelegere mai bu­nă a ac­tualității, a socialului, economicului și politicului care ne ca­rac­te­ri­zea­ză astăzi. „Prin cultură la libertate”, cum spune un vechi dicton.