Romanul autobiografic Luntrea lui Caron e o frescă a unei epoci întunecate din istoria românească, dar şi a destinelor. Oamenii au fost aruncaţi în istorie, siliţi să se conformeze. Regimul comunist a devenit un Procust pentru artiști. Cenzura s-a instaurat, marxismul a devenit noua ideologie sub semnul căreia artiștii trebuiau să scrie. Prin ro­ma­nul autobiografic al lui Blaga putem fi martori ai ,,erei ticăloșilor”.Istoricul Neagu Djuvara atestă în O scurtă istorie a românilor po­ves­­ti­tă celor tineri că: ,,perioada care începe cu ocupaţia sovietică a răs­tur­nat toate valorile societăţii româneşti. Mare parte din elita noastră inte­lec­tuală şi politică a fost fie suprimată în închisori sau la ca­nalul Du­năre-Marea Neagră, fie obligată să se exileze. S-a instaurat o teroare pe care cei ce n-au trăit-o nu sunt în stare să şi-o închipuie.” [1, p. 123].Alegerea de a scrie un roman autobiografic poate fi motivată prin faptul că reîntoarcerea în spațiul sacru, în mit, ar fi salvarea de la haosul instaurat. O autobiografie ar fi limitat autorul să spună doar adevărul, dar pentru Blaga și personajul în care se proiectează acesta, Axente Creangă, ,,creației nu-i priește decât libertatea.”Eugen Simion în Genurile biograficului identifică romanul auto­biog­rafic ca un gen nesigur, ,,romanul în care cititorul bănuiește că se ascunde autorul de pe copertă şi, implicit, naratorul şi personajul” [1, p.30]. Într-un roman autobiografic, biografia este ficționată. Căutarea propriului sine se realizează prin căutarea stării paradisiace și reve­ni­rea la origini.Elena Abrudan în articolul ,,Luntrea lui Caron relația cosmos-haos” accentuează că în haos, ordonarea se face prin mitizarea istoriei colective dar și a celei proprii. Depășirea haosului se face prin revenirea la mit și astfel se asigură ordinea universală. Într-o lume în care rădăcinile sunt smulse și prefăcute în dogme, revenirea la adevărurile absolute reprezintă unica salvare a spiritului [2].,,În curs de aproape două mii de ani, pentru noi, românii, preistoria a fost de câteva ori singura pavăză împotriva încercărilor de a ni se impune istoria din afară.”[3, p. 11].Haosul începe pe data de 15 aprilie 1944. Războiul și instaurarea regimului totalitar au reprezentat pentru elita intelectuală o adevărată tragedie. Știm că în anul 1948 Lucian Blaga este eliminat din Universitatea de la Cluj, dar și din Academia Română, iar multe dintre cărțile acestuia au fost trecute în incriminantul „Index librorum prohibitiorum.” Între 1951-1959 este bibliotecar la Filiala Bibliotecii Academiei din Cluj. Între anii 1946 și 1960 scrie câteva cicluri de poezii de sertar, romanele Hronicul și cântecul vârstelor și Luntrea lui Caron, conferințe și aforisme.,,Am fost dat afară din literatură. S-au luat măsuri, întrucât mă privește, la Cenzură, la ziare, la reviste. Numele meu nu mai poate fi amintit în presă decât însoțit de injurii. Numele meu a fost ras din lista membrilor Academiei Române. Pentru piesele mele calificate drept mistice am fost exclus din teatru. Am fost dat afară de la Universitate pe motiv că aș fi un exponent al esteticii idealiste” [3, p. 168].Anumite date biografice ale lui Lucian Blaga au fost preluate de către Axente Creangă: a fost angajat al Ministerului de Externe, a activat în Portugalia, a fost profesor al Universității clujene şi a lucrat în calitate de bibliotecar. Chiar şi unele opere ale lui Axente Creangă sunt ale scriitorului. Sunt înlocuite câteva nume geografice, de exemplu, Lancrămul devine satul Câmpul Frumoasei, iar Axente e bibliotecar la Alba Iulia. Numele soţiei în roman este Dora, iar al fiicei e Ioana. Pe fiica lui Blaga însă o cheamă Dorli, iar pe soţie – Cornelia.În Tatăl meu, Lucian Blaga, Dorli Blaga îşi aduce aminte de vre­murile în care tatăl său a fost epurat și povestește despre acei ani. Din memoriile lui Dorli aflăm că ,,între 1946 şi 1950 se vedea destul de des cu dna Eugenia Mureşanu (Octavia). În 1950 ea a fost arestată şi dusă la muncă forţată la Canal. În roman, Octavia dispare și se crede că s-a sinucis de frică să nu fie trimisă la canal. Unele trăsături ale doamnei Ana Rareș sunt ale doamnei Daniello despre care Dorli spune că ,,ea i-a oferit ce îi trebuia atunci: înţelegere, o atmosferă calmă, destinsă, un fel de oază de linişte”[4, p. 20].Comparând romanul cu memoriile lui Dorli, dar și cu faptele istorice, constatăm că Luntrea lui Caron reprezintă o mărturie veridică a acelor vremuri, iar ficțiunea e o reîncercare de a aduce ordine în haosul instaurat.