Relațiile Moldo-Polone din sec. XVI au reprezentat până nu demult o terra incognito pentru istoriografia poloneză. De abia în a doua jum. de secol XX crește interesul istoriografiei față de istoria relațiilor Poloniei cu vecinul său de sud. Lucrări de referință în acest sens au fost semnate de istoricul polonez Z.Spieralski [1], care reflecta istoria relațiilor bilaterale prin prisma analizei istoriei militare [2] a Poloniei în sec. XV-XVII. Informații privind dinamica contactelor bilaterale se întâlnesc și în lucrarea de sinteză a Istoriei României ce apare în anul 1970, fiind semnată de Juliusz Demel [3]. Analiza publicațiilor istorice cu referință la dinamica relațiilor Moldo-Polone în sec. XVI, din perioada 1991-prezent, permite să stabilim câteva tendințe de bază urmărite de istoriografia Poloneză. Primul și cel mai important moment este lipsa continuității în studiul relațiilor respective. Sunt supuse analizei subiecte, cum ar fi: Problema Pocuției, Raporturile bilaterale în perioada 1552-1572, domnia lui Ieremia Movilă. Analiza relațiilor bilaterale în afara subiectelor anunțate au rămas „pete albe”, fapt care este confirmat de înşiși istoricii polonezi [4]. De asemenea, istoriografia poloneză în reflectarea subiectelor de referință manifestă vădit o poziție pro-poloneză, un fel de patriotism istoric. Analizând originea problemei Pocuției la sf. de sec. XV- înc. sec. XVI, istoricii polonezi, chiar dacă tind a manifesta echidistanță prin supunerea analizei a mai multor opinii istoriografice privind subiectul [5], promovează ideea că campania lui Ioan Albert nu era îndreptată contra Moldovei, iar Ștefan a folosit jocurile politice pentru a avea un pretext în anexarea regiunii la 1502 [6]. Evenimentele din anii 1505-1510 sunt analizate prin prisma litigiilor matrimoniale și dorinței lui Bogdan de a rezolva pașnic problema Pocuției și a găsi un compromis [7]. Nerezolvarea problemei Pocuției este pusă pe contul domnului moldovean care s-a supărat pe Sigismund cel Bătrân, ce din rațiuni de stat, a refuzat căsnicia cu sora predecesorului său Alexandru I [8]. Campania din 1509 a lui Bogdan cel Orb este marcată ca o misiune de pedeapsă după eșecul matrimonial [9]. Un alt moment plasat de curând în discuția istoriografiei poloneze a fost dinamica relațiilor bilaterale în timpul domniei lui Ștefăniță. Patryk Koziel [10] împarte perioada dată în două etape:1517-1522 și 1522-1527. Prima etapă e analizată prin prisma prieteniei bilaterale și a orientării propoloneze a domnului, ghidat de Luca Arbore, iar a 2-a etapă e marcată prin agravarea relațiilor bilaterale, ca rezultat al incapacității lui Ștefăniță de a percepe real contextul politic creat, cât și binevoirea Coroanei Poloneze față de Moldova. În ciuda faptului că autorul remarcă implicarea magnaților polonezi în răscoalele contra domnului, concluziile sale sunt discutabile. Relațiile deteriorate se prezintă ca o vină a domnului, care a primit sever refuzul unei alianțe matrimoniale. Susținerea din partea regelui polon a boierilor moldoveni ostili este expusă ca un răspuns la acțiunile iraționale ale domnului [11] și cererea din partea boierilor moldoveni. Partea poloneză este redată ca cea care duce o politică rațională, contrar vecinului din sud. În contextul Problemei Pocuției, ajunge în vizorul istoriografiei poloneze și domnia lui Petru Rareș. Campania din 1530 a domnului este marcată ca un război inutil, cu consecințe devastatoare pentru Moldova. Victoria polonezilor la Obertyn în 1531 este redată în istoriografie ca chintesența politicii iraționale a lui Petru Rareș, cât și expresie a iscusinței militare a polonezilor în sec. XVI ce au rezolvat problema Pocuției într-un mod reușit [13]. O perioadă care prezintă interes pentru istoricii polonezi constituie anii 1552-1572. Este remarcată implicarea tot mai accentuată a magnaților poloni și a cazacilor în disputele pentru tronul din Țara Moldovei [14]. Se evidențiază simpatia coroanei poloneze față de familia Lăpușneanu [15], domnia cărora în opinia unor istorici poloni a marcat începutul condominiului polono-otoman asupra Moldovei, cât și militarizea pentru înlăturarea lui Despot Vodă [16]. Totodată, se accentuează tendința istoriografiei de a prezenta Polonia ca unicul aliat al Moldovei contra pericolului crescând al otomanilor, iar implicarea coroanei în Țara Moldovei, ca o necesitate pentru a preveni pericolul otoman. Ce ține de istoria relațiilor moldo-polone din sec. XVI, un subiect de interes pentru istoriografia poloneză contemporană prezintă înscăunarea, de către polonezi, a lui Ieremia Movilă pe tronul Moldovei. Studiul acestui subiect în scrierea istorică actuală se bazează pe două direcții: Contextul general în care Polonia a intervenit în Țara Moldovei [1] și relațiile întreținute de domn cu Coroana Poloneză și în speță cu Hatmanul Jan Zamoyski [18]. Istoriografia poloneză contemporană, în ciuda tendințelor de a prezenta relațiile bilaterale stabilite în secolul XVI dintre Regatul Poloniei și Țara Moldovei într-un mod unilateral și de a nu accentua anumite evenimente ce ar reprezenta politica poloneză dintr-o perspectivă mai puțin reușită, are meritul exclusiv de a scoate în circuitul istoric, de a prezenta publicului larg o serie de documente, acte ce se regăsesc în arhivele Poloniei. Meritul istoriografiei poloneze, din perspectiva noastră, constă în aceea că ne prezintă un punct de vedere diferit asupra rapoartelor moldo-polone din sec. XVI. Accentul minim asupra cercetării perioadei vizate, prezența a așa-ziselor pete albe pentru secolul XVI, oferă mari perspective în cercetarea subiectului.