Cercetarea evoluției hotarelor de sud ale Țării Moldovei în istoriografia românească s-a aflat într-o conexiune directă cu studiul principalelor puncte fortificate din regiune, care în diferite etape ale existenței Moldovei s-au aflat în componența acesteia. Studiul problemei respective tradițional este împărțit în două părți – pe de o parte, problema hotarului moldo-muntean, reprezentat prin cazul cetății Crăciuna și posibilei amplasări a acesteia; pe de altă parte, problema Cetății Albe și a Chiliei în relațiile internaționale din secolele XIV-XVI. Scopul articolului în cauză este de a elucida principalele momente și opinii expuse în istoriografia românească față de problema propusă. Startul discuției a cazului Crăciunei în istoriografia românească modernă l-a dat I. Bogdan, care în Documentele lui Ștefan cel Mare atribuie mențiunea fortificației într-un mesaj al domnitorului către regele Poloniei, localizând-o lângă Siret și Putna Veche – nu departe de s. Vadul Roşca. Opinia dată a fost reiterată mai târziu şi de către C.C. Giurescu. Tot datorită acestuia apare a treia teorie a amplasării Crăciunei: pe Harta rusă din 1835, publicată de C.C. Giurescu, o localitate Crăciuna este amplasată în apropriere de c. Independenţa, mai la est de confluenţa Siretului cu Buzău. D. Onciul poziționa Crăciuna în munții Vrancei, pe ruinele cetății teutonice Kreuzburg. A.D. Xenopol va contribui la studiul originii Crăciunei, amintind o fortificație cu nume asemănător încă din epoca lui Mircea cel Bătrân. N. Iorga în Istoria lui Ștefan cel Mare atrage atenția asupra faptului, că luptele pentru Crăciuna s-au dejucat încă din 1471 între Radu cel Frumos în calitate de fondator al punctului fortificat și Ștefan cel Mare, conflictul cunoscând continuare și pe timpul lui Basarab Laiotă în 1473. Cât despre localizare, renumitul istoric amplasa cetatea pe malul r. Milcov. Poziția sa a fost ulterior susținută de P. P. Panaitescu [1]. Cât despre problema formării hotarului iniţial moldo-muntean, putem să facem referinţă la opinia expusă de Gh. Brătianu în istoriografia românească, conform căreia criza dinastică a Regatului Ungariei după 1382 a dus la dizolvarea coridorului maghiar spre Dunăre, fapt de care au profitat domnii celor două Principate, împărţindu-şi noile teritorii obţinute. Din istoriografia mai recentă, putem menţiona lucrarea lui A. Paragină, în care acesta poziţionează cetatea în preajma Focşanilor de azi, pe Milcov [2]. În ceea ce priveşte problema apartenenţei Chiliei şi Cetăţii Albe în perioada vizată, aici s-a format o bibliografie comparativ mai mare, care discută detaliat acest caz. Startul a fost dat de către N. Iorga prin lucrarea sa fundamentală Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe [3]. Vasile Mărculeţ în Chilia – Subiect de dispută între Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun expune părerea, că Chilia intră în componenţa Ţării Româneşti către 1391, argumentând prin apariţia noii titulaturi a lui Mircea cel Bătrân „către părţile tătăreşti”. Trecerea Chiliei sub controlul Moldovei are loc între 1408-1411, conform opiniei autorului [4]. Cât despre Cetatea Albă, se remarcă Gh. Brătianu, care argumenta că această fortăreaţă nu s-a aflat în supuşenia lituaniană la sf. sec. XIV, dar era o unitate politică distinctă, iar după intrarea în componenţa Moldovei foarte probabil şi-a păstrat privilegiile şi cârmuirea autonomă [5]. Ideile date sunt dezvoltate de către V. Josanu, care susține că ea a constituit aşa-numita Parathalassia, ce a devenit a treia componentă în formarea Ţării Moldovei şi a beneficiat de un statut special în cadrul acesteia[6]. Pe lângă aceste renumite fortărețe, în circuitul științific recent intră noi date despre alte cetăți mai puțin cunoscute în istoriografia națională. Unul din cazurile cele mai cunoscute este cel al cetății de la Giurgiulești, construită la sf. sec. XV. Cercetările arheologice au evidențiat prezența șanțului de apărare și palisadei de lemn, fapt care indica importanța strategică a acestui punct pentru apărarea vadului de la Prut. Fortificația de la Giurgiulești a funcționat până la prima jum. a sec. XVI, după care ea a fost distrusă și abandonată[7]. Astfel, putem conclude că istoriografia românească la etapa actuală a generat un material bibliografic vast în studiul evoluției hotarului de sud al Țării Moldovei în sec. XIV-XVI, focusându-se în același timp pe analiza cazurilor concrete a istoriei fortificațiilor din sudul Moldovei (Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă) și pe efectuarea cercetărilor arheologice în regiune.