Conflictul e un fenomen complex în care se înglobează practic toată viața omului deoarece atunci când nu se războieşte cu celălalt duce o luptă în interiorul lui, de parcă s-ar afla într-un cerc vicios... de aceea considerăm că conflictul reprezintă un element vital pentru existența noastră. Și da, desigur nu putem elucida o temă fără a nu face o analiză amănunțită a conceptelor-cheie, oferind o clarificare a termenului de ,,conflict”: acesta provine de la verbul latinesc confligo, ěre = a se lupta, a se bate între ei, având sensurile de ciocnire, şoc, dar şi de ceartă, luptă împotriva cuiva. Într-adevăr, iată cum percep conflictul două dicţionare de referinţă: Mic dicţionar enciclopedic român şi Webster’s New World Dictionary. Menţinându-se la o definire foarte generală a termenului de „conflict”, dicţionarul românesc stabileşte sensurile de: „Neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, discuţie violentă”. Mai analitic, dicţionarul american adânceşte definiţia a ceea ce la modul general numeşte ,,Un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei etc., care se referă mai degrabă la proces decât la rezultat”. În mod obişnuit, conflictul este asociat cu violenţa, deşi aceasta este doar una din direcţiile, consecinţele modului în care evoluează conflictul, ca atare violenţa nefiind pentru conflict nici definitorie, nici termen sinonim. În filosofia nietzscheană, de asemenea, întâlnim conceptul de luptă, contradicție, doar că Nietzsche nu se referă la violență, la competiția oarbă și nici la alte mecanisme similare. Este vorba mai curând despre individul care își afirmă în modul cel mai propriu existența și posibilitățile sale ca ființă – curajul de a exista ca individ. Este important să nu reducem conflictul la ceartă sau luptă. Kenneth Kaye afirma „ dacă rezolvăm un conflict în mod constructiv, îi îndreptăm energia înspre creativitate și dezvoltare” de aici rezultă cât de important este să cunoaștem cum să manevrăm cu adevărat un conflict! Drept exemplu am putea oferi următoarea situație I: momentul acela când în interiorul tău se duce o luptă interminabilă între două posibilități de a fi „a fi pentru tine” și „a fi pentru ceilalți”, astfel conturânduse personalitatea difragmentată. Atunci când tu te „aşezi la masă cu „ambele părți din tine și începi să analizezi situația din perspectiva observatorului sau, altfel spus, din perspectiva egoului transcendental, după cum l-a numit Huserl, schițând anumite idei, reclamații, tu nu faci altceva decât să creezi astfel generând un amalgam de idei prin care are loc incubația procesului creației care capătă un contur desăvârşit. Transformarea conflictelor, prin natura lor negative şi distructive, în oportunităţi, şanse de progres se poate realiza prin convertirea, reorientarea energiei conflictului în direcţii acceptate şi utile social sau, cel puţin post-factum, după manifestarea acestuia, prin valorificarea lui ca experienţă de viaţă, ca act de învăţare cu beneficii profilactice (cum să evităm repetarea lui) sau diagnostice, epistemice (aprofundăm înţelegerea celuilalt, a noastră înşine, a fenomenelor psihosociale) și aici iarăși fac referire la Nietzsche care în Genealogia moralei susține: ,,Toate instinctele care nu au un debușeu, pe care o anumită forță represivă le împiedică să izbucnească în afară, se întorc înapoi e ceea ce numesc interiorizarea omului”. Rezolvarea conflictului implică cogniţia (sau gândirea), afectivitatea (emoţiile şi sentimentele) şi comportamentul (inclusiv comunicarea), când societatea o să înțeleagă adevărata menire a lui și nu o să încerce să separe cele trei compartimente anterior menționate, conflictul va fi redefinit ca un fenomen prin care: s-ar combate stagnarea; ar fi o sursă a schimbării, dezvoltării, dinamismului şi vitalităţii. Ar stimula interesul şi curiozitatea, ar consolida încrederea şi stima de sine, ar participa la dobândirea experienţei și ar eficientiza activitatea. Una din premisele rezolvării conflictului este acceptarea lui, recunoaşterea prezenţei sale universale. De fapt, nu ideea omniprezenţei conflictului este nouă, la fel cum menționează și Heraclit – „Totul se naşte din lupta contrariilor şi din cea mai adâncă discordie rezultă cea mai perfectă armonie”, ci aşezarea ei la temelia unei noi discipline – rezolvarea conflictelor. A ignora conflictul interuman sau a-l nega vădit, a-l ascunde acolo unde este exclus ca el să nu existe, a declara demagogic că eu trăiesc ((sau noi) trăim) într-un climat absolut steril, fără germenii contradicţiilor, înseamnă a duce politica păguboasă a struţului, lăsând liber conflictul să se dezvolte malign (care fac rău). În cele din urmă, vrem să concretizăm că iniţial conflictul apare în minte și depinde de noi care fațadă o să dezvoltăm, noi suntem actorii prin care viața capătă contur.