În patrimoniul cultural-etnografic al poporului nostru, obiceiurile etnofolclorice de iarnă ocupă un loc important. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă – Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza – au rezistat de-a lungul vremii, chiar dacă au fost greu influențate de traseul sinuos al istoriei și al mentalităţilor societăţii comuniste, fapt ce a generat mutaţii și în practica obiceiurilor calendaristice. Între 1940 și 1990, într-o măsură mai mare sau mai mică, obiceiurile calendaristice de iarnă au fost dominate de ideologia comunistă și de lichidările succesive ale tradițiilor populare religioase. Miza demersului nostru este reconstituirea modalităților prin care tradițiile și obiceiurile populare de iarnă au fost proiectate în presa postbelică. ipoteza noastră este că mutațiile funcționale care au avut loc în structura obiceiurilor tradiționale reprezintă produse construite în conformitate cu așteptările ideologice ale timpului, propunând o altă imagine asupra trecutului și a obiceiurilor străvechi. Ca produse ale unor procese politice, acestea vin să consolideze nevoia de localizare și legitimare a puterii: ancorare spațială în „societatea moldovenească sovietică” și de identificare: individualizarea culturii „moldovenești” și integrarea ei în „marea cultură slavă”. În presa din perioada comunistă, din discursul oficial, lipsesc cu desăvârșire informații și consemnări despre obiceiurile și ritualurile care au loc în ajunul sau chiar în ziua Crăciunului. În prima etapă, în intervalul 1940–1953, în presă se publicau frecvent articole despre „esența reacționară a sărbătorii Crăciunului”, astfel, minimalizându-se importanța sărbătorii în viața publică. În aceste condiții, pentru presa din RSSM, din repertoriul tradiţional al obiceiurilor desfășurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prioritate au avut obiceiurile legate, nemijlocit, de Anul Nou. Colinda și obiceiul colindatului au pierdut teren în favoarea jocurilor cu măști, a jocurilor dramatice, și a diverselor forme de teatru popular. interesul presei pentru obiceiurile calendaristice de iarnă a fost unul constant, acest subiect regăsindu-se în paginile ziarelor și revistelor de cel puțin 2 ori pe an, în fiecare număr. În valorificarea tradițiilor calendaristice, anii 1960–1970 au constituit un imbold relativ. În presa scrisă apăreau frecvent articole scrise de folcloriști și etnografi, cu ocazia unor sărbători, în paginile revistelor și ziarelor se publicau articolele care descriau anumite obiceiuri, texte poetice rituale. Au apărut și câteva culegeri cu material etnofolcloric calendaristic. În esență, aceste „revalorificări” a tradițiilor populare calendaristice s-au rezumat la evidențierea a doar câtorva obiceiuri, mai puțin influențate de religia creștină: Plugușorul, Semănatul, Sorcova. informațiile despre colinde sunt sumare, presa folosește material similar „înlocuind caracterul religios al datinilor, obiceiurilor de iarnă”. Într-unul din numerele revistei Femeia Moldovei, găsim textul unei colinde pentru fată. An de an, în numerele din ianuarie erau publicate texte de Hăituri, Plugușor, Urare de Anul Nou, în aceste sens, ziarul Moldova Socialistă, e cel mai edificator exemplu. Această practică este preluată și de Femeia Moldovei, Cultura, Literatura și arta, Tinerimea Moldovei etc. O parte din articolele relevante pentru studiul nostru au caracter descriptiv, care prezintă cititorului structura și desfășurarea obiceiurilor calendaristice. În revistele Femeia Moldovei, Moldova, Cultura etc. este descris și prezentat rechizitoriul pentru Plugușor, pentru jocurile cu măști Capra, Ursul, Malanca. Confruntând informațiile din presă cu lucrările de specialitate, relevăm deosebiri remarcabile între texul/structura obiceiului prezentat și obiceiul autentic. Substratul miticoreligios al obiceiurilor tradiționale de iarnă este lichidat și eradicat, iar textele sunt puternic ideologizate și folclorizate. Multe din ele erau scrise de activiști culturali, poeți oficiali și oameni de cultură. În acest context, noile versiuni își pierd din caracterul național tradițional, și capătă o încărcătură cu conținut progresist care trebuia să reflecte realizările și succesele regimului. Ca și în cazul obiceiurilor de familie, punerea în scenă a obiceiurilor tradiționale calendaristice implica scoaterea lor din contextul tradițional și adaptarea lor în conformitate cu „cerințele timpurilor noi”.