The article discusses the issue of loyalty in the Southeast European region of Bessarabia (today Republic of Moldova), which during World War II switched its political status from Romania to the USSR and back several times (1940, 1941, and 1944). This bottom-up analysis, drawing on an anextensive documentary basis from different archives, provides a new bottom-up perspective, which focuses on local public institutions and their employees. It reveals that, despite the fact that both regimes acknowledged the role of the bearers of vernacular knowledge about the society and entrusted them with daily administrative issues, the authorities constantly treated local public employees with mistrust and suspected them of “betrayal”. Whereas questioning their loyalty with regard to their activity during the previous regime, no standard criteria of loyalty assessment were applied; it was fragile and had a situational character. When one regime left and another came, the great majority of high-ranking public officials, such as heads of districts and mayors (heads of local Soviets, in the case of the Soviet Union), left Bessarabia together with the army and administration, in order to avoid repression and annihilation. In contrast, the low-rank employees (secretaries, accountants, as well as priests and teachers) stayed in the region, their decision to remain being guided by personal and family interests rather than by political or other convictions. The daily praxis of loyalty was based on a pragmatic adjustment to the new political requirements, so that personal and career benefits were ensured; many employees developed different survival strategies, such as inventing new autobiographies. The article’s findings challenge the alleged claims of national historiography concerning the “rupture” between two mutually exclusive regimes, showing that there was “continuity” at the local level. The people, regardless of their origin and duty, made efforts to survive the war and secure their family’s well-being. By applying this perspective, an entangled version of the wartime history of the contested Bessarabian (Moldovan) borderland that encompasses both the Romanian and the Soviet regimes, challenges the dominant version of the wartime history of the region, written through the “occupation vs liberation” lens.

Articolul de față are drept subiect problema loialității în Basarabia (azi, Republica Moldova), regiune care în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-a schimbat de câteva ori statutul politic trecând de la România la URSS și invers (1940, 1941 și 1944). Cercetarea are o bază documentară extinsă și prezintă o analiză a instituțiilor publice locale și a funcționarilor acestora, realizată după principiul bottom-up. Concluziile dezvăluie faptul că ambele regimuri, român și sovietic, deși au recunoscut necesitatea păstrării funcționarilor locali drept purtători ai cunoștințelor vernaculare despre societate, încredințându-le problemele administrării curente, i-au tratat, totodată, cu neîncredere, aceștia fiind suspectați de „trădare”. Cu toate că loialitatea funcționarilor care au activat sub regimul anterior era din start pusă la îndoială, nu au fost aplicate criterii standard de evaluare a loialității. Loialitatea era, astfel, un criteriu fragil și avea un caracter situativ. În perioada in-between, în care un regim era înlocuit cu altul, majoritatea funcționarilor publici de rang înalt – prefecții și primarii (în cazul administrației române) sau președinții sovietelor raionale și locale (în cazul administrației sovietice) – au părăsit Basarabia împreună cu armata și administrația, fiind conștienți de faptul că în risc era pusă viața lor și a familiilor. În schimb, funcționarii de rang inferior – secretari, contabili, precum și preoți și profesori – au rămas în Basarabia, ghidându-se mai degrabă de interese personale și de familie decât de convingeri politice sau de altă natură. În viața de zi cu zi, manifestarea loialității funcționarilor a însemnat ajustarea pragmatică a comportamentului acestora la schimbările politice, întru asigurarea beneficiilor personale și de carieră. Erau aplicate diverse strategii de supraviețuire, cum a fost inventarea unor noi autobiografii. Astfel, putem pune la îndoială existența unei „rupturi” (caesura) între cele două regimuri, prezentate drept contradictorii din motive ideologice; la nivel local a existat o „continuitate” (continuity), asigurată de funcționarii publici, aceștia continuând să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, indiferent de regimul politic. Fără deosebire de originea etnică și funcție, funcționarii locali au depus efort pentru a supraviețui perioadei extremelor. În opinia noastră, perspectiva care plasează în centrul analizei locuitorii Basarabiei, i.e. funcționarii și interesele lor, contestă versiunea dominantă a istoriografiei privind evoluția Basarabiei din perspectiva „ocupație vs eliberare”, oferind, în schimb, argumente solide pentru (re)scrierea unei istorii intercalate (entangled) a Basarabiei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.