Deficitul de fosfor (P) şi fier (Fe) este pe larg răspândit pe diferite tipuri de sol, în deosebi pe solurile carbonatate. S-a efectuat un studiu pentru determinarea reacţiei creşterii şi modificărilor concentraţii de P la aplicarea P şi Fe la două cultivare de soia în condiţii de stres hidric. Solul utilizat în experienţă a fost cernoziom carbonatat. Fosforul şi fierul s-a administrat la două nivele: suficient şi insuficient. Plantele martor au fost crescute la umiditatea de 70% din capacitatea totală pentru apă a solului (CTA), iar plantele supuse stresului hidric - la umiditatea de 35% CTA. Stresul hidric a fost declanşat în faza înfloritului pe o perioadă de două săptămâni. S-au observat variaţii considerabile la nivel de acumulare a substanţelor uscate în frunze, rădăcini şi nodozităţi la cultivarele Zodiac şi Licurici pe ambele fonduri de nutriţie indiferent de regimul de apă a solului. Rezultatele experimentale au arătat că seceta a redus semnificativ producerea biomasei. Însă efectul negativ al deficitului de apă a fost mai pronunţat la variantele fără aplicarea fertilizanţilor. S-a constatat că dezvoltarea frunzelor şi creşterea nodozităţilor au fost mai susceptibile la deficitul de apă şi nutrienţi comparativ cu alte organe. Creşterea plantelor a sporit evident la nutriţia suficientă cu P şi Fe indiferent de nivelul umidităţii din sol. Plantele fertilizate cu fosfor au avut concentraţii mai mari de P decât plantele nefertilizate.