Prezumția originară a lucrării mele este aceea că romanul nu numai că circumscrie gândirea morală, dar potențialul său manifest sau latent de a pune în scenă provocări ontologice îl recomandă ca resursă esențială în dezvoltarea unei conștiințe morale autentice. În prezent, zona de întrepătrundere a moralității cu literatura este arbitrată pornind de la poziția studiilor culturale. Aceasta, însă, se face vinovată de apelul la o practică reductivă a eticii lecturii, în care opera este deconstruită în seturi de atitudini morale definitive care trebuie deconspirate sau recuperate forțat, fără a se ține cont de specificul mediului în care se vehiculează acele valori. Or, o astfel de abordare improprie trebuie revizuită sau amendată printr-o analiză al cărei punct de plecare să fie textul literar însuși. În acest sens, se impune o distincție (esențială, dar adesea neglijată) între profesarea prospectivă, autoritară a unor valori, care se bucură, deci, de susținerea evidentă și univocă a autorului, practicată în romanul moralizator, pe de o parte, și ilustrarea lor într-un mod care să stimuleze reflecția activă și problematizarea nedirijată, pe de altă parte. Procedeele corespunzătoare celor două tipuri de problematizare pot fi subsumate unei retorici explicite, respectiv uneia implicite, delimitare inspirată de studiul lui Wayne Booth, Retorica romanului. Voi explora, printr-o grilă terminologică proprie, cele trei moduri în care poate fi tratată literar tema moralității: dogmatic-maximalist, relativizant si problematizant. Totodată, voi încerca să demonstrez legitimitatea si relevanța superioară a acestuia din urmă în ilustrarea formelor predilecte ale moralității contemporane. Obiectivul principal al lucrării este acela de a arăta că romanul trebuie înțeles, în virtutea rolului său istoric și cu atât mai mult astăzi, ca spațiu organizat astfel încât să prezinte, să privilegieze și să cultive o experiență morală deschisă. Acesta este singurul mod în care spațiul estetic se poate prelungi spre cel moral și creația literară îşi poate depăși condiția de entitate autotelică sau care își conține concluziile în mod implacabil.