Investigațiile de teren, de tip sistematic/programat și preventiv, desfășurate, incepand cu anul 1978, in intravilanul localităţii Nufăru (situată pe malul drept al braţului dunărean Sf. Gheorghe, la circa 12 km in aval de municipiul Tulcea), au permis identificarea unor vestigii aparţinand: perioadei eneolitice, epocii fierului (cu sugestia existenţei unei aşezări din secolele IV-III i.Hr.), epocii romano-bizantine (două mici fortificaţii, locuire şi morminte, datand din secolele IV-VII), epocii medio-bizantine (o cetate, cu aşezarea şi necropolele corespunzătoare, incadrabile in secolele X-XIII), epocii moderne (viețuire şi două nuclee cimiteriale din secolele XVIII-XIX). In ceea ce privește epoca bizantină – cea care dă nota definitorie a sitului de la Nufăru –, cercetările arheologice au contribuit la descoperirea unei fortificații ridicate a fundamentis la sfarșitul secolului al X-lea, prin reconstituirea traseului zidului de incintă (reperat sub forma unor tronsoane, pe laturile unui promontoriu stancos, al cărui contur il urmărea), delimitand o suprafață de circa 6 ha, și identificarea unor elemente de fortificaţie (turnuri) pe curtinele de est, vest şi nord, a instalaţiei portuare (in extremitatea nordică a sitului) și a unui „zid-baraj” (in cea sudică). Descoperirile de complexe (de locuire, meşteşugăreşti, menajere și funerare) şi de materiale arheologice, definind viețuirea (din interiorul fortificației sau extinsă dincolo de zidurile acesteia), și cimitirele aferente, cu raporturile stratigrafice, spațiale și cronologiCONFERINŢA ce identificate și datele bioarheologice obținute, au permis conturarea unei imagini complexe asupra evoluției unei așezări de tip urban de la Dunărea de Jos, abandonate in vremea marii invazii tătare (deși unele indicii ceramice şi monetare din secolele XIII-XIV par să sugereze o continuitate de ocupare a zonei in forme foarte restranse).