Studierea fenomenelor legate de scriere, documentare sau „intabulare” grafică a creaţiilor de sorginte orală constituie unul dintre subiectele-cheie ale etnomuzicologiei contemporane. Fixarea scriptică se impune drept atribut, criteriu şi factor esenţial al procesului de transmitere a moştenirii muzicale orale din trecut. Astfel, asistăm la un fenomen cultural inedit. Graţie fixării, redactării, formalizării scriptice, folclorul suferă transformări radicale sub aspectul formei, conţinutului, funcţiei şi identităţii sociale. Se produce o schimbare majoră de paradigmă şi de statut. Din element al culturii tradiţionale, orale, folclorul se transformă in element al culturii „constituite”, „fixe”, elaborate, aulice, profesioniste. Din folclor rural sau ţărănesc, el se schimbă in folclor „public şi aplicat”, devenind obiectul predilect al intervenţiei culturale. O accentuare a acestui proces de transformare şi de reinserţie socială a folclorului muzical s-a produs in perioada postbelică, in special, in noile state socialiste şi in republicile ex-URSS, inclusiv in RSS Moldovenească (azi – Republica Moldova). Emblema acestui fenomen constituie apariţia orchestrelor populare profesioniste de format mare, instituţionalizate, sponsorizate şi controlate de guvern. O sursă importantă in studierea muzicii neotradiţionale constituie fondul de partituri din repertoriul orchestrei populare profesioniste „Folclor”. Sutele de creaţii scrise, provenind din perioada anilor 1968–1985, stau drept mărturie a procesului complex de profesionalizare şi patrimonializare a culturii orale autohtone in cadrul instituţional, etatizat, ideologic şi propagandistic al vremii.