Articolul de faţă abordează unele aspecte ale terminologiei muzicii psaltice în limba română. Problema terminologiei speciale a muzicii bizantine este raportată la procesul istoric de adaptare a tradiţiei în mediul românesc. Drept sursă de cercetare a fost aleasă propedia de provenienţă nemţeană datată cu primul pătrar al sec. XIX. Bazându-se pe textul propediei corelate la alte gramatici similare, autorul articolului examinează stratul terminologic în ordinea apariţiei informaţiei muzicale. Sunt discutate termenii generali (psaltichie, arta muzicală, meşteşug etc.), cele utilizate pentru semnele grafice şi modale, provenienţa lor. Accentul în articol este pus pe termenii polisemantici, printre care ison şi glas, fiind cel mai ambiguu domeniu al psaltichiei. Metodele principale de adaptare a terminologiei muzicale bizantine au fost considerate drept împrumutare directă, împrumutare prin transpoziţie, calchiere, resemantizare.

The present article discusses some aspects of the terminology of psaltic music in the Romanian language. The question of special terminology of the Byzantine music is related to the historical process of adapting the tradition to the Romanian ambiance. As research source has been chosen the propedy of Neamt origin dated to the first quarter of the 19th century. Relying on the text of the propedy correlated to other similar grammars, the author examines the terminological information in the order of its appearance. The author considers general terms such as psaltic music, art, craft, etc., and those used for graphic and modal signs as well as their origins. The article is focused on polysemantic terms including such terms as „ison“ and „glas“, one of the most ambiguous areas of psaltic music. The main methods of adapting the terminology of Byzantine music were seen as direct borrowing, loan through transposition, calqued translation, new semantic value.