În urma instituirii obligativității învățământului mediu, în RASSM se resimțea o criză acută de cadre pedagogice. În 1926, la Tiraspol a fost deschisă prima școală pedagogică moldovenească de patru ani – „Tehnicum Pedagogic Moldovenesc”, care, în 1927, a fost mutată în capitala RASS Moldovenești, orașul Balta. Conform statutului său, în 1927, Școala Pedagogică Moldovenească capătă drepturi asemănătoare școlilor pedagogice superioare. În anul 1930, Școala Pedagogică Moldovenească se reorganizează în „Institutul Învățământului Norodnic”, cu sediul la Tiraspol, care mai târziu a fost numit Institutul Pedagogic. La început, acesta avea două facultăți: fizică-matematică și agrobiologie. Mai târziu, în anul 1933, au fost instituite alte două facultăți: de limbă și literatură și istorie; în 1935 – secția de fizică; în 1938 – secția de geografie. În 1939, în orașele Balta și Tiraspol se deschid alte două „Institute Învățătorești”, care, în anul 1940, vor fi cumulate sub numele de „Institutul de Învățători din Tiraspol”, cu secție rusă și română. Activitatea didactică a cadrelor pedagogice era strâns legată de activitatea politică și obștească. În cadrul cursurilor, accentul se punea pe educația comunistă. Profesionalismul, intelectul viitorului pedagog era mai puțin solicitat. Atât pedagogii pregătiți înainte de 1918, cât și cei formați pe parcurs erau permanent în vizorul organelor de partid, fiindule testată loialitatea față de puterea sovietică. În special, erau urmăriți pedagogii care proveneau din familii înstărite sau foști funcționari ai regimului țarist. Mulți din ei au fost scoși din învățământ și supuși represiilor. Ca instrument de stimulare în activitatea de educație comunistă a copiilor, învățătorii erau decorați cu ordine și medalii. Cei mai activi din ei se implicau în munca sovietelor de deputați. Astfel, pedagogul este atras tot mai mult în activitatea politică de agitație printre mase, devenind treptat pilonul de bază al regimului ideologic comunist.