Studiul realizat de Al. Iațimirski în 1903 examinează investigațiile cercetătorilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în secolul al XIXlea cu privire la etnogeneza românilor. Autorul subliniază problema etnogenezei poporului român și nu menționează sintagma „etnogeneza poporului moldovenesc”, introdusă ulterior în perioada sovietică. În acea perioadă, cercetătorii sovietici, în efortul lor de a demonstra existența unui „popor moldovenesc” separat de poporul român, făceau referire la lucrările lui Thunmann, Sulzer, Rösler, Jung etc. Iațimirski demonstrează că savanții europeni investigau etnogeneza poporului român, evidențiind unitatea lingvistică și etnică a locuitorilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania, inclusiv Basarabia. De asemenea, el subliniază unitatea etno-lingvistică a românilor de pe ambele maluri ale Dunării. Publicarea studiului în Monitorul Guvernului (Правительственный Вестник), editat pe lângă Direcția principală pentru problemele de presă, care era cea mai înaltă autoritate de cenzură din cadrul Ministerului al Afacerilor Interne, indică faptul că acesta era destinat unui public larg din provincie, nefiind însoțit de aparatul științific necesar. Acest ziar avea o distribuție largă și în Basarabia, contribuind astfel la răspândirea punctului de vedere al savanților europeni. Cu toate acestea, în perioada respectivă, termenii „moldoveni” și „români” erau folosiți interschimbabil. Exista și un curent susținut de autoritățile imperiale care căutau să demonstreze că acestea sunt două popoare distincte. Moldovenismul contemporan, începând cu anul 1991, poate fi considerat o consecință a politicii imperiale rusești promovate în Basarabia și continuată în perioada sovietică.