Articolul precedent |
Articolul urmator |
93 5 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-01-15 00:46 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
94(498)”1711-1821” (1) |
Румыния. Республика Румыния (133) |
SM ISO690:2012 MISCHEVCA, Vladimir. Diplomația fanarioților (1711-1821). In: Latinitate, Romanitate, Românitate, Ed. 7, 2-4 noiembrie 2023, Chișinău. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2023, Ediția 7, p. 52. ISBN 978-9975-172-14-1. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Latinitate, Romanitate, Românitate Ediția 7, 2023 |
||||||
Conferința "Latinitate, Romanitate, Românitate" 7, Chișinău, Moldova, 2-4 noiembrie 2023 | ||||||
|
||||||
CZU: 94(498)”1711-1821” | ||||||
Pag. 52-52 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Domnii fanarioți, la fel ca și domnii pământeni, dispuneau de agenți diplomatici la Poartă (capuchehai) și beneficiau de aceleași forme de ceremonial. Astfel, pe tot parcursul perioadei domniilor fanariote (1711-1821), Principatele Române, prin capuchehăile de la Constantinopol, ce îndeplineau funcția de reprezentanți ai domnului cu statut de trimis diplomatic, acreditați de autoritățile otomane (marele vizir), își afirmau statutul autonom în cadrul Imperiului Otoman. Creşterea importanţei capuchehăilor în timpul domniilor fanariote s-a manifestat prin sporirea numărului, a influenței în Principate și a importanței lor în lumea diplomatică a Constantinopolului. În această perioadă istoria politicii externe a Moldovei și Țării Românești este, de fapt, istoria legăturilor și relațiilor politice dintre familiile domnilor fanarioți și Marile Puteri europene – raporturi, care erau deseori tăinuite, fiind mult mai complexe și cu implicații polivalente în politica epocii decât se credea. |
||||||
|