Paradigma educaţională postmodernă, induce o nouă viziune asupra elevului. În a doua jumătate a secolului XX, în urma cercetărilor în domeniul psihologiei personalităţii, psihologiei cognitive, sociologiei, pedagogiei are loc recunoaşterea: 1.potenţialului de auto-edificare a elevului;2.importanţei experienţei subiective a fiecărui elev în procesul de asimilare a noilorcunoştinţe şi formarea noilor competenţe; 3.impactului respectării demnităţii umane a oricărui individ în procesul educaţionalpentru formarea unei personalităţi sănătoase fizic, moral, psihic. Această perspectivă solicită revizuirea fundamentelor şi procesului educaţional propriu-zis. Se impune: •corelarea dintre dimensiunea morală – ştiinţifică – tehnologică – estetică – psihofizică- socială a dezvoltării personalităţii în orice moment al evoluţiei sale în cadrul procesului de învățământ; •valorificarea integrală a tuturor resurselor de care dispune elevul în organizareaprocesului de predare-învăţare-evaluare; •deschiderea timpului pedagogic al educaţiei/instruirii a cărui resurse de (auto)perfecționare trebuie distribuite din perspectiva valorificării lor integrale nu numai în cadrul şcolii, ci pe tot parcursul existenţei umane. În acest context, elevul, fiind figura centrală a procesului educaţional, obţine un nou statut. În opinia lui I. Neacşu, elevul reprezintă, alături de profesor, unul dintre „agenţii acţiunii educaţionale”. „Elevul poate fi definit în termenii unui concept pedagogic operaţional, identificabil la nivelul structurii de funcţionare a educaţiei, care vizează în mod direct activitatea de instruire realizabilă în contextul procesului de învățământ. În această perspectivă largă, elevul poate fi analizat la nivelul Teoriei generale a educaţiei sau Fundamentelor pedagogiei (ca exemplu particular de obiect al educaţiei, de agent sau actor cu resurse potenţiale de subiect al educaţiei) şi în mod special în cadrul Teoriei generale a instruirii sau al Didacticii generale ca exponent referenţial al corelaţiei funcţionale dintre educator şi educat, dintre instruire şi învăţare, angajat ca subiect epistemic, capabil la un moment dat să atingă nivelul cel mai înalt al educaţiei - autoeducaţiei (moment care marchează transformarea sa din obiect în subiect al propriei sale formări-dezvoltări, respectiv autoformări-autodezvoltări Inspirat de abordările sociocognitive ale învățării, Rolland Viau propune un model al motivaţiei în context şcolar. Potrivit lui Viau, „motivaţia în context şcolar este o stare dinamică ce îşi are originea în percepţiile elevului asupra lui însuşi şi asupra mediului, care îl incită să aleagă oactivitate, să se angajeze şi să persevereze în îndeplinirea acesteia pentru atingerea unui scop”.Definiţia evidenţiază trei aspecte ale motivaţiei, şi anume: motivaţia este un fenomen dinamic, care se schimbă constant; motivaţia presupune interacţiunea dintre percepţiile elevului, comportamentele acestuia şi mediu; motivaţia presupune atingerea unui scop. Conduita copilului de vârstă școlară mică se completează cu o notă de organizare şi planificare. Multe din comportamentele copilului încep să se deruleze sub cerinţa „trebuie”, „este necesar”, „nu trebuie”. Până a deveni şcolar, activitatea copilului este subordonată dorinţei de a face doar ceea ce-i provoacă plăcere. La şcoală, însă, copilul trebuie să sacrifice, să renunţe la diverse tentaţii, interese în favoarea învăţării. În aşa fel, se exersează caracterul conştient, voluntar al conduitei, se formează priceperi, deprinderi, care vor fi efective numai prin implicarea voinţei. În urma răspunsului, la aceste comenzi, voinţa copilului se dezvoltă mult, lăsându-și amprenta şi asupra altor comportamente, spre exemplu, asupra proceselor cognitive, reglatorii. Percepţia, treptat devine mai intenţionată, sistematică şi susţinută prin efort voluntar, transformându-se în observaţie. Sub influenţa acestor schimbări, se formează, de asemenea, memoria şi atenţia voluntară, se dezvoltă capacitatea de concentrare mintală voluntară de durată mai mare la rezolvarea unor probleme de gândire. Toate procesele cognitive, reglatorii se impregnează volitiv (percepţia, memoria, atenţia, gândirea, afectivitatea).

Actuality and importance of the problem addressed. The postmodern educational paradigm induces a new vision of the student. In the second half of the 20th century, because of research in the field of personality psychology, cognitive psychology, sociology, pedagogy, the recognition takes place: 1. the student's self-edification potential; 2. the importance of the subjective experience of each student in the process of assimilating new knowledge and forming new skills; 3. the impact of respecting the human dignity of any individual in the educational process for the formation of a healthy personality physically, morally, mentally. This perspective calls for the revision of the foundations and the educational process itself. It is required: • the correlation between the moral - scientific - technological - aesthetic - psychophysical - social dimension of personality development at any moment of its evolution within the educational process; • the full utilization of all the resources available to the student in the organization of the teaching-learning-evaluation process; • the opening of the pedagogical time of education/training whose (self) improvement resources must be distributed from the perspective of their integral valorization not only within the school, but throughout human existence. In this context, the student, being the central figure of the educational process, obtains a new status. In the opinion of I. Neacșu, the student represents, along with the teacher, one of the "agents of the educational action". "The student can be defined in terms of an operational pedagogical concept, identifiable at the level of the functioning structure of education, which directly aims at the training activity achievable in the context of the educational process. In this broad perspective, the student can be analyzed at the level of the General Theory of Education or the Fundamentals of Pedagogy (as a particular example of an object of education, an agent or actor with potential subject resources of education) and specifically within the General Theory of Training or General Didactics as a referential exponent of the functional correlation between the educator and the educated, between training and learning, employed as an epistemic subject, able at a given moment to reach the highest level of of education - self-education (moment that marks its transformation from object to subject of its own training-development, respectively self-training-self-development Inspired by sociocognitive approaches to learning, Rolland Viau proposes a model of motivation in a school context. According to Viau, "motivation in the school context is a dynamic state that originates in the student's perceptions of himself and the environment, which prompts him to choose an activity, engage and persevere in fulfilling it in order to achieve a goal". The definition highlights three aspects of motivation, namely: motivation is a dynamic phenomenon, which constantly changes; motivation involves the interaction between the student's perceptions, his behaviors and the environment; motivation involves reaching a goal. The behavior of the child of small school age is completed with a note of organization and planning. Many of the child's behaviors begin to take place under the requirement "must", "necessary", "must not". Until he becomes a schoolboy, the child's activity is subordinated to the desire to do only what gives him pleasure. At school, however, the child must sacrifice; give up various temptations, interests in favor of learning. In this way, the conscious, voluntary character of behavior is practiced, skills and habits are formed, which will be effective only through the involvement of the will. Following the response to these commands, the child's will develops a lot, leaving its mark on other behaviors, for example, on the cognitive, regulatory processes. Perception gradually becomes intentional, systematic and supported by voluntary effort, turning into observation. Under the influence of these changes, memory and voluntary attention are also formed, the capacity for voluntary mental concentration of longer duration to solve thinking problems develops. All cognitive, regulatory processes are volitionally imbued (perception, memory, attention, thinking, affectivity).