Fondată la finele anului 1967, în cadrul Companiei republicane de Televiziune și Radiodifuziune (TRM), orchestra populară de studio „Folclor” a reușit să patrimonializeze în fondul mediatic al instituției peste 2000 de creații de origine, de imitație sau de imaginație folclorică. Acest tezaur muzical reprezintă opera unor extinse rețele de creație populară, expresia conjugării aportului inovativ al profesioniștilor culturii, în cuprinsul cărora se înscriu, pe de o parte, compozitorii, aranjorii, dirijorii, folcloriștii, cantautorii, poeții, scriitorii, iar pe de alta, instituțiile statale, promotorii culturali, tehnicienii mass-media etc. Astfel, repertoriul orchestrei „Folclor”, ca obiect de studiu, poate oferi noi indicii euristice și perspective metodologice în procesul studierii evoluției, modului de promovare și valorificare a tradițiilor muzicale orale din trecut în contextul instituționalizării, profesionalizării, standardizării, academizării și instrumentalizării politice a artelor populare din perioada sovietică (anii 1970–1980). Documentele din arhiva TRM, consemnările din presa vremii, numeroase cercetări științifice la temă dezvăluie importanța luării în considerație a proceselor de renegociere, ajustare, recontextualizare continuă a moștenirii culturale orale. Muzica tradițională (folclorul) se transformă efectiv în „muzică neo-tradițională”. Se schimbă astfel însăși baza socială, statutul, structurile, natura, formele și mijloacele tradiției moștenite. În centrul discuției plasăm conceptul focal de „canon” și cel de „recanonizare”, în diversele accepțiuni teoretice, cu ajutorul cărora încercăm să explicăm esența paradigmatică, specificul socio-instituțional și repercusiunea morfologică a practicilor neo-tradiționale în formarea și cristalizarea repertoriului orchestrei „Folclor”.