Cercetarea noastră urmărește prezența elementului literar în corespondența intimă a lui Vasile Vasilache. Având-o ca destinatar pe tânăra Marianna Lomako din Crimeea, epistolele de dragoste ale scriitorului conțin nu doar mărturii autentice despre viața particulară a expeditorului sau simple evocări evenimențiale, ci și evidente manifestări de literaritate. De obicei, scrisorilor particulare le este propriu stilul funcțional, însă epistolierul, autorul celebrului roman Povestea cu cocoșul roșu, apelează frecvent la formule specifice limbajului literar-artistic. Deși epistolarele nu au finalitate estetică, literaritatea misivelor lui Vasile Vasilache este asigurată de talentul narativ al scriitorului, care a devenit notoriu prin scriitura cu valențe filosofice și prin registrul stilistic inconfundabil. Comunicarea, prin scrisori, cu interlocutoarea aflată departe îi oferă prozatorului șaizecist prilejul de exprimare a sentimentelor erotice, dar, în același timp, și oportunitatea de prelungire a actului de creație, prin aplicarea tehnicilor sale consacrate de reprezentare epică a lumii (exterioare și interioare). Misivele pe care le vom analiza includ scurte narațiuni cu un conținut autonom, descrieri (de stări și situații, miniportrete, autoportrete etc.), monologuri, solilocuri, și chiar dialoguri.

Our research aims at the presence of the literary element in Vasile Vasilache's intimate correspondence. The love letters of Vasilache, addressed to the young Marianna Lomako from Crimea, contain not only authentic testimonies about the sender's private life or mere evocative events, but also overt manifestations of literariness. Typically, private letters feature a functional style, but the epistolary writer, the author of the famous novel The Story of the Red Rooster, frequently resorts to formulas specific to literary-artistic language. Although the epistles have no aesthetic purpose, the literary nature of Vasile Vasilache's missives is ensured by the writer's narrative talent, which has become notorious for its philosophical writing and unmistakable stylistic register. Communication, through letters, with his interlocutor far away gives the sixteenth-century prose writer the opportunity to express his erotic feelings, but at the same time the opportunity to extend the creative act by applying his established techniques of epic representation of the world (exterior and interior). The missives we will analyse include short narratives with autonomous content, descriptions (of states and situations, mini-portraits, self-portraits, etc.), monologues, soliloquies, and even dialogues.