În calitate de pianist-interpret, autorul articolului încearcă să găsească, să traseze „drumul înapoi” de la finalizarea actului artistic muzical — interpretarea și transmiterea mesajului muzical — spre originile muzicii, conturând, totodată, metodele folosite pentru a-i da o formă „materială” — transpunerea unei idei în sunete măsurabile și, eventual, caractere grafice concrete, definibile. Ca primă și cea mai simplă formă de compoziție, accesibilă și practicată de un număr probabil majoritar de oameni, este considerată simpla „îngânare” a unor cuvinte, eventual versuri, de o lungime minimă. Recunoaştem acest tip de expresie a experienţei muzicale în melodiile populare, care au apărut fără o pregătire specială, instinctiv, prin simpla prelungire a vocalelor şi prin trasarea unui contur melodic în conformitate cu intonația vorbită, care reflectă încărcătura emoţională a textului. Acest tip de compoziţii ar putea fi tratate ca o „resursă naturală”, ca un „zăcământ natural”. Ca pas următor, se pune în discuţie trecerea spre utilizarea acestor resurse într-o formă de o complexitate sporită, care ţine deja de domeniul artei, apărută, probabil din necesitatea de a exprima idei, imagini şi trăiri interioare mai complexe. Aceste aptitudini, fiind exersabile, sunt puse doar (în mod optim) la dispoziția acelorași origini ale ideilor muzicale în forma lor pură. Caracteristicile melodiilor simple, originale, se extind la o scară mai mare asupra întregii compoziţii. Astfel, este încurajată creaţia coerentă, organică, care are un spirit de „naturaleţe”. La etapa finală a actului muzical, şi anume interpretarea, se urmăreşte înainte de toate recunoaşterea de către interpret a calităţii acelui sentiment sau energii originale, care este şi „cauza” existenţei lucrării muzicale. Se consideră un avantaj cunoaşterea procedeelor tehnice de compoziţie, precum forma, armonia, studiul melodiei, pentru o înţelegere şi o decodare cât mai eficientă a mesajului iniţial. Într-un final, interpretul îşi pune aptitudinile sale interpretative exersabile, la fel ca şi compozitorul, în slujba aceluiaşi izvor artistic. Împărtășirea experiențelor existenței umane, sau, mai bine zis, a devenirii umane, este considerat scopul întregului proces. Aceste idei (văzute dintr-o altă perspectivă şi ca patrimoniu cultural) influenţează personalitatea celui ce se lasă expus, astfel îmbogăţindu-l şi ajutând devenirii lui spirituale.