În demersul de faţă autorul ia în discuţie practicile de cultură tradiţională cu valoare de socializare juvenilă a tinerilor care au atins vârsta maturităţii. Actualizate în diverse contexte socio-culturale, obiceiurile de iniţiere se înscriu în codul normativ al comunităţii, având rolul de a facilita trecerea tinerilor prin anumite protocoale sociale de integrare în rândul adulţilor. În majoritatea cazurilor, contextualizarea acestor obiceiuri avea loc în cadrul Horei (jiocului, jocului) satului, reprezentată ca o manifestare socio-culturală de anvergură în cadrul căreia îşi dădeau concursul instituţia oamenilor în vârstă (ca sfătuitori şi priveghetori asupra îndeplinirii cutumiare a rânduielii pământului) şi instituţia cetei de flăcăi (răspunzători de organizarea Horei satului şi a obiceiurilor de iniţiere într-o clasă de vârstă). Literatura de specialitate pune la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor etnoculturale mai multe informaţii referitor la intrarea tinerilor în ceata flăcăilor/feciorilor, în timp ce iniţierea fetelor nubile rămâne din anumite considerente, neclare încă, un subiect mai puţin cercetat. Studiul de faţă reprezintă o investigaţie mai aprofundată a practicilor de modificare a statutului indivizilor ajunşi în pragul maturităţii şi o sintetizare a informaţiilor obţinute în vederea înţelegerii semnificaţiilor celor două scenarii iniţiatice pe sexe. Puse în practică, aceste obiceiuri reprezintă nişte jocuri ritualice care realizează ceremonialul de trecere (separare de lumea copilărieişi integrare în comunitatea flăcăilor/fetelor mari „bune de măritat” ), având la bază nişte tipare arhaice moştenite de veacuri. Fiecare individ iniţiat repeta în mod cutumiar prevederi socio-normative deja consolidate, trecute prin tradiţie, devenite rânduieli cu valoare sacră. Grupul care îl ajuta în traseul iniţiatic urmărea ca aceste reguli să fie îndeplinite întocmai pentru ca în acest scenariu ritualic de iniţiere să se realizeze recondiţionarea vechiului individ într-o personalitate nouă. Prin urmare, iniţierea în contextul Horei satului repetă tiparele arhaice de iniţiere efectuate odinioară în cadrul ritualurilor mimetice preistorice, iar dansul, încărcat simbolic de gesturile arhetipale ale vechilor lupte cu forţele divine, facilitează trecerea celui care se iniţiază din lumea profană în cea sacră.