Examinând legendele etiologice românești, după Tipologia folcloristei Tony Brill (București), vom identifica un grup de narațiuni consacrate originii uneltelor de muncă. Majoritatea covârșitoare se referă la mijloacele tehnice utilizate în agricultură: plugul, secera, moara și căruța. Uneltele respective sunt prezentate frecvent drept invenții ale dracului, care au fost ulterior desăvârșite și luate în stăpânire de Dumnezeu. În puține cazuri, Dumnezeu apare drept creator exclusiv al uneltelor. Vom analiza aceste legende și interpretările lor istoriografice, pentru a descifra conotațiile muncilor agrare în imaginarul tradițional românesc. Am ales pentru studiu texte folclorice culese de B.P. Hasdeu, E. Niculiță-Voronca, T. Pamfile ș.a., la sfârșitul sec. XIX – primele decenii ale sec. XX, când mai dăinuiau multe reprezentări caracteristice mentalității pre-moderne. În viziunea lui Mircea Eliade, miturile dualiste, în care Dumnezeu și necuratul participă la crearea universului, urmăresc a explica „nedesăvârșirea Lumii” și „existența Răului”. Ideea respectivă e confirmată de legendele populare în care efectele dăunătoare sau supărătoare ale uneltelor de muncă sunt atribuite intervenției celui rău: plugul brăzdează și provoacă durere pământului, căruța scârțâie, moara hodorogește, acul împunge. Unul dintre laitmotivele textelor folclorice este întrecerea dintre Dumnezeu și spiritul malefic, pentru dreptul de a stăpâni o anumită unealtă. În final, Dumnezeu învinge și oferă unealta oamenilor, să le fie de ajutor. Uneltele apar drept rezultatul unei „cuceriri” de la cel rău și plasare sub autoritatea divină, pentru a putea fi utilizate de oameni. Îndepărtarea autorității celui rău este marcată prin semnul crucii: pentru a avea roadă, plugarul trebuie să se roage și să-și facă semnul crucii înainte de arat; dracul nu se apropie de căruță pentru că are o cruce la proțap. Petru Caraman observa că, în folclorul românesc, inventivitatea tehnică este asociată maleficului. O sugerează mai multe expresii populare („a dracului mașină!”, „dracu-i mare meșter!” etc.), alături de legendele etiologice și unele credințe eshatologice. În societatea tradițională, progresul tehnic era privit cu o anumită rezervă. Unul dintre semnele apropierii sfârșitului lumii se considera apariția a „câte un lucru nou, pe care ei nu l-au văzut și priceput”, „mașinării spre a face minuni”, „născociri”. În lumea viitoare, după dispariția neamului omenesc, vor trăi blajinii, care sunt „mai proști”, „puțintei la minte”, dar au multă credință și o viață curată. Caracterul ambivalent (benefic-malefic) al uneltelor de muncă, în legendele populare, denotă o reflecție profundă asupra proprietăților mijloacelor tehnice utilizate de om. Dualismul reflectă caracterul contradictoriu al muncii agricultorului. În gândirea populară, ea este percepută drept o îndatorire de la Dumnezeu, o sursă de existență, dar și o activitate istovitoare, consecință a păcatului primordial.