Situl de la Topolița (jud. Neamț) a început să fie cunoscut în rândul comunității arheologice datorită descoperirilor specifice Eneoliticului, respectiv cele atribuite culturii Precucuteni, cu toate că săpăturile sistematice în această așezare se desfășoară de puțin timp. Fiind un sit cu mai multe etape de locuire, în cazul de față ne vom îndrepta atenția asupra vestigiilor aparținând Bronzului târziu (cultura Noua), care, deși nu pot asociate unor complexe arheologice, merită să fie discutate, mai ales că în interiorul Depresiunii Neamț au fost realizate foarte puține cercetări dedicate finalului Epocii Bronzului. În cadrul săpăturilor din anii 2019-2021, în suprafețele cercetate au fost identificate, cu precădere, resturi ceramice, câteva piese de os și un împungător de bronz. Olăria este constituită din fragmente provenite de la diverse tipuri de recipiente, întâlnite în mod frecvent în cadrul așezărilor Noua. Așa-numitele vase-sac dețin proporția cea mai crescută, urmate de oalele cu corpul profilat, străchinile și vasele de tip khantaros. Cu scopul obținerii unor parametri tehnologici, două loturi de fragmente ceramice au fost supuse unor analize arheometrice, în două laboratoare diferite. Pentru unul din loturile ceramice studiate s-a încercat și identificarea unor biomarkeri care să indice prezența unor urme de lipide pe fragmentele de olărie, demers care nu a oferit rezultate concludente. Cercetările arheologice de până în acest moment au confirmat faptul că avem de a face cu o locuire specifică Bronzului târziu de scurtă durată, fapt argumentat, în primul rând, de lipsa complexelor arheologice, dar și de un material arheologic nu foarte consistent.