Cercetările interdisciplinare ale modului de trai al țiganilor/romilor nomazi constituie în continuare „ingredientul exotic” al științelor socio-umanistice. Romii nomazi, cei pe care „i-au furat drumurile”, refugiați de cotidianul monoton al statorniciei deprimate de „ploile ce abundă cu tristețe”– au devenit subiectul social atractiv și pentru cultivatorii câmpului artistic. În perioada sovietică au fost turnate câteva filme de ficțiune dedicate „vizualizării dramatice” a romilor nomazi: Țiganii («Последний табор» („Mezhrabpomfilm”, 1935); O șatră urcă la cer («Табор уходит в небо» („Mosfilm”, 1975), Țiganca Aza («Цыганка Аза» (Studioul de Filme „O. Dovjenko”, 1987). Pribegia continuă a lăutarului în căutarea dragostei pierdute (rânduită de „pecetea sorții”), congruentă cu promovarea folclorului românesc prin „falnica cântare a viorii la diverse petreceri și sărbători” – este rondul tematic al dramei cinematografice Lăutarii („Moldova-film”, 1971). Prezentarea va releva aspectele istorico-etnologice aferente subgrupului etnic al romilor: „lăutarii”, abordate fragmentar în filmul de ficțiune de către scenaristul și regizorulpoet Emil Loteanu (1936-2003). Pentru a certifica realitatea cronotopică și a reliefa valențele axiologice aferente romilor lăutari (încadrate într-o societate românească stratificată) – autorul filmului prezintă câteva extrase din surse istorice: „Lăutarul rătăcitor pe drumuri nu poate lua fată de om bun sau de boier, căci <...> sunt batjocura lui Dumnezeu și a oamenilor. Și nici la cimitire nu se vor hodini laolaltă cu preacredincioșii, ci pe la margini (pentru că sufletul lor este negru de păcate)”. Emil Loteanu face referință și la aspectele etnologice, atunci când evidențiază profunzimea dramatică, în care este angrenat eroul principal. Din cauza componentelor tradiționale specifice identității rome și a ocupației „puțin apreciate” („cu venit frumos, dar care pică rar”) – lăutarul Toma Alistar „o pierde pe țiganca Leanca” (unica lui dragoste întruchipată): „sângele țigănesc cu cel moldovenesc nu pot a se împreuna... așa a vrut Cel de Sus”. Într-un final, după „furtul nereușit al podoabei fermecate de vioara blestemată și pețitul tardiv al acesteia” – lăutarul rătăcitor Toma Alistar („un vântură lume”) este îndemnat de nenea Preda să respecte tradițiile rome și „să uite de Leanca, să plece la rudele sale, să-și cumpere plug și cal, pentru ca să devină un Om (cu aur în buzunar și minte la cap)”.