Comunicarea va reflecta un subiect din istoria alimentaţiei în Ţara Moldovei – consumul cafelei, băutură nealcoolică, energizantă, preferată atât de familiile domnitoare, cât şi de boieri şi de cler. Etimologic, cuvântul cafea provine din limba turcă kahve, fiind preluat din arabă qahwah. Legenda cunoaşterii cafelei de către logofătul Tăutul este redată de Ion Neculce în O samă de cuvinte, însă parte componentă a vieţii cotidiene în Ţara Moldovei devine cu adevărat în secolul al XVIII-lea. Pentru secolul XVIII cafeaua semnifi că finalul unui ospăţ domnesc, ospăţ al mitropolitului etc. Ştefan Lemny constatând că ospeţele domneşti erau destul de ostenitoare, remarcă savurarea cu plăcere a cafelei atât la ospeţele de seară, cât şi în timpul zilei. Şi în casele boierilor cafeaua începe să fie un atribut important. În catastifurile de socoteli a familiilor de boieri sunt menţionate cheltuielile pentru cafea. Documentele remarcă diferite tipuri de cafea, de diversă calitate. Cafeaua era servită împreună cu diverse dulceţuri şi sau alte dulciuri. În veniturile caselor boiereşti se pomenesc ustensilele necesare preparării cafelei şi tacâmurile necesare servirii: felegenele şi zarfurile. Vor fi menţionate şi alte secvenţe, precum expresiile legate de consumul cafelei. De exemplu, în tradiţia populară românească s-a păstrat expresia A lua caimacul, adică a lua pentru sine partea cea mai bună. Cuvântul caimac etimologic provine din turcă – kaĭmak şi desemnează spuma cafelei turceşti cum o prepară orientalii, iar în română se traduce prin coajă groasă şi untoasă care se formează deasupra laptelui fiert.