Separarea puterilor – principiul major al democraţiei moderne, conform căruia puterea este distribuită între cele trei ramuri ale guvernării – puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească. Teoria separaţiei puterilor a apărut în secolul Luminilor. Ea a fost o reacţie împotriva monarhiei absolute, considerate de drept divin. Monarhia absolută este formă de guvernământ în care regele concentrează în mâinele sale puterea supremă, Se consideră că teoria dată a apărut încă în timpurile antice. Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, vorbeşte că în orice orânduire statală exista trei părţi. Cum stau lucrurile în fiecare dintre aceste părţi, aşa stau lucrurile şi în întreaga orânduire statală. Aceste părţi sânt: – Adunarea generală care delibera afacerile publice; – Corpul magistraţilor (funcţionarilor) căruia îi aparţinea comandamentul; – Corpul judiciar ce avea ca misiune înfăptuirea justiţiei. Teoria separaţiei puterilor în stat este baza Constituţiei Statelor Unite ale Americii de Nord din 1787 şi a constituţiilor diferitor state care alcătuiesc această federaţie. Articolul 16 al Declaraţiei franceze a dreptului omului şi cetăţeanului din 26 august 1789 a ridicat-o la rangul de principiu esenţial al oricărei constituţii: „Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor determinată, nu are Constituţie”. Această teorie a jucat un rol important în evoluţia statelor lumii. Principiul separaţiei puterilor în stat presupune exercitarea de către stat a trei a trei funcţii principale: - funcţia legislativă, prin care se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general obligatorii, destinate reglementării relaţiilor sociale; - funcţia executivă: asigură aplicarea acestor norme, cu împuternicirea statului de a recurge la forţa de constrângere; - funcţia jurisdicţională: cuprinde activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în societate, în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii. Fiecare dintre aceste funcţii ale statului sânt delegate unor organe distincte şi relativ independente unul faţă de altul: – funcţia legislativă – parlamentul; – funcţia executivă – şeful statului şi/sau guvernul; – funcţia jurisdicţională – organe judiciare. Constituţia Republicii Moldova s-a proclamat expres separaţia şi colaborarea puterilor în stat. Articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova prevede: „În republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sânt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei”. Suveranitatea naţionala aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercita în mod direct şi prin organele sale reprezentative. Totodată prevederile Constituţiei consacră echilibrul puterilor în stat.