În şcoala contemporană, eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte elevul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor, iar aceasta se produce atât în cadrul orelor de curs, cât şi în afara lor, adică prin activităţi extraşcolare. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extraşcolare. În acest context, învăţământul are misiunea de a forma elevii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai adecvată integrare socială. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extraşcolară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor. Cercetarea sociologică, realizată în cadrul a patru colegii din orașul Bacău, România (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu-Karpen”, Colegiul Național „Ferdinand” și Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”) în perioada septembrie - octombrie 2020 pe un eșantion de 210 persoane (130 liceeni, 80 părinți), și-a propus ca scop să identifice opiniile elevilor și părinților acestora asupra principalelor aspecte privind activitatea extracurriculară: gradul de implicare a elevilor în activități extrașcolare; nivelul relaţiei de parteneriat al şcolii cu familia în derularea activităţilor extraşcolare; tipurile de activități extrașcolare necesare elevilor; modalitățile de organizare a acestora; nivelul de motivație pentru participare la activitățile extrașcolare; avantajele şi dezavantajele activităților mortice extracurriculare și oportunitățile pe care le oferă acestea.