Acordeonul a pătruns în cultura muzicală autohtonă la începutul secolului XX. Capacitățile sale tehnice și timbrale destul de vaste i-au oferit posibilitatea de a fi folosit nu doar
ca instrument solistic, dar și ca instrument destinat acompaniamentului. Și-a căpătat rapid
popularitatea și s-a regăsit foarte ușor în componențele ansamblurilor instrumentale și vocalinstrumentale din acele timpuri ce interpretau muzică folclorică, cafe-concert, chanson, jazz ș.a.
În perioada postbelică, odată cu reluarea activității învățământului artistic autohton, la
Chișinău, Bălți, Tiraspol, acordeonul a fost inclus în grila de instruire, chiar începând cu anii 1940. Începuturile școlii academice de acordeon au fost marcate de un șir de dificultăți, printre care lipsa unei baze metodologice și a unui repertoriu specific acestui instrument. Astfel, situația a fost remediată prin invitarea unor reputați profesori din spațiul sovietic, printre care se remarcă personalitatea lui Izeaslav Birbraier care, fiind venit din Odesa, a pus bazele studiului academic al acestui instrument la noi în republică, prin completarea literaturii de acordeon cu transcripții și
adaptări (în special, din repertoriul pianistic – fiind un foarte bun pianist și acordeonist, I. Birbraier cunoștea posibilitățile tehnice și timbrale ale ambelor instrumente). Astfel, dacă în anii 1940 repertoriul specific cuprindea doar creații și prelucrări de muzică folclorică, spre sfârșitul anilor 1950 un loc deosebit în repertoriul pentru acordeon îl ocupau creațiile pentru orgă și clavir de J.S. Bach și un număr mare de transcripții și adaptări a creațiilor compozitorilor clasici, romantici, contemporani și sovietici.
În perioada sovietică interesul față de acordeon a crescut considerabil. Au fost deschise clase de acordeon în toate nivelele de învățământ (școli de muzică, colegii și licee de muzică, conservator), au fost organizate un șir întreg de colective, ansambluri și orchestre profesioniste, dar și de amatori, fapt ce a accentuat necesitatea de muzicieni profesioniști și profesori în
domeniu. Toate acestea au contribuit la creșterea semnificativă a nivelului artistic al artei de interpretare la acordeon și la formarea unei proprii școli de interpretare academică.
Articolul dezvăluie rolul școlii academice sovietice în formarea școlii naționale de acordeon, care astăzi marchează rezultate remarcabile la nivel național și internațional, cât și rolul unor pedagogi, personalități remarcabile – V. Zagumionov (Conservatorul din Chișinău), V. Sosnovschi, B. Dolinschi, (Colegiul „Ștefan Neaga”), T. Jecov (Colegiul muzical pedagogic din Bălți), V. Gordzei (Colegiul din Tiraspol) – care au contribuit la stabilirea principiilor
metodologice ale predării instrumentului, la formarea unui repertoriu specific acordeonului etc., educând generații de interpreți de înaltă virtuozitate, care astăzi duc faima artei naționale pe întreg mapamondul.