Cartea este un ghid de formare a omului ca OM, o sursă de cunoștințe și înțelepciune, aceasta poate face lumea mai bună; este un instrument de manipulare pozitivă sau negativă; este o sursă de plăceri intelectuale, un „aparat” de antrenament al intelectului; este și o țintă pentru dictatori și fanatism. Textele tipărite în piatră au rezistat în timp, chiar dacă au fost pierdute codurile și azi nu mai pot fi citite. Oricum, ele servesc ca mărturie a faptului că a fost „homo faber”. Nu este o garanție sigură că scrierea în piatră se păstrează pentru posteritate (în Egipt noul faraon ștergea urmele predecesorilor săi, scrise pe coloane). Actualmente, la fel, sunt nimicite monumentele istorice. Dar, odată ce există șansa alternativă de a conserva cartea, aceasta trebuie neapărat utilizată. Dacă ținem cont de realitate, ne dăm seama că unui singur individ îi va fi greu să nimicească Biblioteca Congresului SUA, dar biblioteca digitală o poate nimici prin atac de tip „haker”. Nu trebuie dublată în piatră informația, toate formele de transmitere – conservare (lut, piatră, hârtie, foto, discuri, peliculă, imprimare magnetică (bobină, casetă, dischetă), CD, DWD, stick, mp3, mp4 etc. – nu permit conservarea informației pe lungă durată, iar pentru acces și decodare este necesar un instrumentariu special. Noi nu avem de unde ști pe care dispozitiv se află, în general, informația, spre deosebire de carte, care își oferă toată informația în mod dechis. Digitalizarea aduce cu sine trei perspective: 1) accesul la informație; 2) posibilitatea de realizare a potențialului intelectual, datorită simplificării procesului de editare a cărții; 3) evitarea cenzurii totale. Monopolizarea cărții și informației de către autorități nu este posibilă („samizdatul” nu poate funcționa, deoarece calculatoarele și telefoanele sunt controlate prin intermediul „cookies files”). Digitalizarea trebuie utilizată ca o alternativă de conservare a cărții, și nicidecum ca unica „salvare”.