Moartea este unul din parametrii de bază ai conştiinţei colective, iar studierea obiceiurilor și tradițiiilor ce țin de moartea unei persoane, înmormântarea ei și comemorarea poate face lumină şi asupra unor momente privind atitudinea omului faţă de viaţa şi valorile ei de bază. Un element important în spectacolul morţii îl ocupă riturile de după înmormântare, inclusiv parastasele și oferirea pomenilor care vin să pomenească pe cel dispărut. În Evul Mediu și Epoca Modernă elementele alimentare simbolice esențiale ale oricărei manifestări comemorative consacrate pomenirii celor răposați erau coliva, colacul și vinul, însoțite de lumânare. Aceste alimente, împreună cu vinul, aveau o semnificaţie deosebită în creştinism, gustarea din ele simboliza iertarea sufletelor morţilor și credința în existenţa unei vieţi după moarte, dar și păstrarea amintirii celui răposat. În mentalitatea românului coliva era simbolul legăturii dintre viaţă şi moarte, conceputul continuităţii vieţii după moarte fiind esenţial. Vinul era simbol al nemuririi și al învierii din morți: se vărsa o picătură din vin înaintea de a bea paharul pentru cei răposați, se stropea mormântul cu vin, se consuma vinul la parastase. Documentele certifică că alimentele folosite la parastase în Țara Moldovei din sec. al XV-lea și până la începutul sec.al XIX-lea erau alese în corespundere cu perioada anului și calendarul religios (zile de post și dulce). Pe lângă colaci/ pâine și colivă, ospățul funerar și de pomenire în zilele de dulce conținea bucate cu carne (de vită, de porc, de oaie, de gâscă, de găină), pește, legume, cereale și băutură. În zilele de post, în cele cu dezlegare la pește se preparau bucate din pește, icre, cereale, legume, fructe și băuturi.