Pe parcursul a mai multor ani, în rezultatul cercetărilor de introducere a plantelor medicinale din flora spontană şi inoraionale, studierii conţinutului în substanţe biologic active la diferite organe ale plantelor, au fost evidenţiate şi introduse valoroase specii de plante, care şi-au găsit aplicarea în diferite ramuri ale economiei naţionale. Tratamentul diabetului zaharat este o problemă de mare complexitate şi în nici un caz nu se poate reduce în exclusivitate la fitoterapie. Pe lângă terapia tradiţională un rolul benefic î-i revine fitoterapiei, care intervine ca un adjuvant prin faptul că unele plante respectiv ceaiuri au efecte hipoglicemiante utile. Specia ciumărea (Galega officinalis), introdusă şi cercetată în G.B ca plantă leguminoasă şi medicinală. Are flori liliachii grupate în ciorchine şi fructe cu aspect de păstăi. Creşte în zona de câmpie şi de deal. Se recoltează în scop medicinal partea aeriană în faza de înflorire. Planta conţine un alcoloid, guanidină, acid pipecolinic, flavonoizi, principii amare,saponine, acizi graşi. Are proprietăţi hipoglicemiante. galegina stimulează secreţia celulelor beta din insulele pancreatice, precum şi utilizarea în organism a glucozei. [1] Specia salvia (Salvia officinalis) este o plantă cu tulpina mult ramificată, ierboasă în partea inferioară. Frunzele alungite, păroase pe ambele feţe. Î scop medicinal, de la salvie se folosesc frunzele, cu miros puternic aromat, plăcut, începând din al doilea an de cultivare, în perioada iunie-iulie. Frunzele de salvie conţin ulei volatil reprezentat prin substanţe terpenice, tuionă, tuiol, salven, sabinol. Salvia se remarcă prin multe proprietăţi benefice. Preparatele din salvie sunt utile ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat. [2] Cicoarea (Cichorium intybus), specie răspândită aproape pe toate continentele. Plantă ierboasă, perenă, cu rizom scurt, continuat printr-o rădăcină fusiformă, tulpină erectă, ramificată. Inflorescenţă antodii, cu flori ligulate, albastre aşezate la partea terminală a tulpinii şi ramurilor. Fructe achene cu papus redus. Se utilizează atât masă vegetativă cât şi rădăcinile. Principiile amare, inulina şi colina predau produsului proprietăţi eupeptic-amare şi colagoge. Preparatele din cicoare sunt utilizate pentru stimularea poftei de mâncare, în tratamentul adjuvant al afecţiunilor biliare precum şi în tratarea diabetului zaharat.[3] Valeriana (Valeriana officinalis) este o plantă ierboasă, mirositoare. În condiţiile GB atinge înălţimea până la 2 m. Frunzele sunt adânc divizate, iar florile mici, de culoare roz-liliachii, grupate pe partea superioară a ramificaţiilor tulpinii. Creşte spontan, însă se recoltează din culturi şi anume rizomii şi rădăcinile. Rădăcina de odolean conţine ulei volatil, substanţe terpenoide, secviterpene, flavonoizi ş.a. Principiile active din rădăcina de odolean au proprietăţi sedative asupra sistemului nervos şi cardiac. Preparatele din rădăcina de valeriană sunt utilizate în tratarea pancreasului în cazul diabetului .[1] Fasolea (Phaseolus vulgaris L.), specie răspândită în toate continentele cu condiţii de cultură ca plantă alimentară. În GB se cultivă şi ca plantă medicinală din grupa de plante recomandate în tratamentul diabetului. Este o plantă anuală cu tulpină în formă de jgheab, are frunze tri-divizate, late, flori ciorchine din care se dezvoltă boabe albe galbene, negre. În scopuri medicinale se utilizează păstăile, tecile şi coaja boabelor. Tecile se recoltează după coacerea fasolei şi se usucă într-un spaţiu aerisit. Toamna se separă boabele de teci, care se toacă bucăţele. Ceaiul din teci mărunţit are o acţiune antidiabetică datorită aminoacizilor, substanţelor de natură proteică arginină şi galedină care are proprietăţi hipoglicemiante, fiind util ca adjuvant în tratamentul diabetului. [2]