Analiza economică a căsătoriei se bazează pe două principii: teoria preferinţelor şi piaţa căsătoriei. Decizia de căsătorie începe cu decizia persoanei de a participa la piaţa căsătoriei. Vârsta participării va fi cu atât mai scăzută cu cât numărul de copii doriţi este mai mare, cu cât este mai mare venitul anticipat şi cu cât este mai scăzut nivelul de educaţie. Aflată pe piaţa căsătoriei, o persoană caută un partener până când pentru el valoarea oricărei îmbunătăţiri anticipate a partenerului pe care îl poate găsi nu este mai mare decât costul propriului lui timp şi a altor intrări dintr-o căutare ulterioară. Dacă presupunem că toţi bărbaţii şi femeile sunt identici, şi că veniturile se diminuează pe măsura adăugării de noi persoane la o gospodărie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, atunci monogamia este cea mai eficientă formă maritală. Câştigurile din căsătorie trebuie de comparat cu costurile (taxele legale şi costul căutării unui partener), pentru a determina dacă decizia de căsătorie merită. Câştigul din căsătorire depinde de timpul persoanelor căsătorite şi de bunurile de pe piaţă, precum şi de trăsături caracteristice precum frumuseţea, inteligenţa şi educaţia care influenţează productivitatea din afara sectorului de piaţă şi oportunităţile de piaţă. Grija reduce nevoia de control: este mai slabă tentaţia lui M de a fura de la F dacă M ţine la F, pentru că o reducere a consumului F micşorează utilitatea lui M. Persoanele căsătorite trebuie deasemenea să ia decizii privind căsătoria. Tendinţa de separare este cu atât mai mică cu cât sunt mai importante investiţiile specifice unei căsnicii şi scade odată cu durata. Cea mai importantă investiţie se consideră copiii. Tendinţa de separare este cu atât mai mare cu cât o persoană este convinsă că mariajul a fost o greşeală prin cunoaşterea suplimentară a partenerului sau a altor parteneri potenţiali. Dacă greşeala este mai mare decât pierderea de capital specific căsătoriei, urmează probabil separarea sau divorţul.