Academician Eugeniu Grebenicov – LAUDATIO
Закрыть
Articolul precedent
Articolul urmator
283 3
Ultima descărcare din IBN:
2023-03-12 11:04
SM ISO690:2012
PUIU, Vasile George. Academician Eugeniu Grebenicov – LAUDATIO. In: Cucuteni - 5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte, Ed. 6, 8-10 septembrie 2011, Chişinău. Iaşi, Bacău: Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”, 2011, Ediția 6, pp. 284-286. ISBN 978-606-92832-5-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Cucuteni - 5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte
Ediția 6, 2011
Simpozionul "Cucuteni - 5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte"
6, Chişinău, Moldova, 8-10 septembrie 2011

Academician Eugeniu Grebenicov – LAUDATIO


Pag. 284-286

Puiu Vasile George
 
Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău
 
 
Disponibil în IBN: 15 mai 2021


Rezumat

1. Preambul Percepţia cosmică a prezentului este una reală, materială. Ea a depăşit, în ultima jumătate de secol, perimetrul visului şi al imaginaţiei de orice fel. Omul şi stelele s-au apropiat mult, deşi distanţa dintre existenţele lor materiale rămâne astronomică. Această cutezanţă a cunoaşterii este poate cea mai înaltă exprimare a geniului ştiinţific. Zborul reprezintă nu numai o virtute umană, dar şi o victorie a ceea ce dorinţa de a şti devine realitate. Nu se poate fără ştiinţă. Complexitatea acesteia, fizică şi chimică, nu poate fi desluşită şi înţeleasă constructiv decât printrun instrument adevărat, dăruit nouă de către divinitate. Aşadar, matematica în toate culorile ei, acoperă spectrul algoritmat cu care omul construieşte necontenit scara spre cer. Fără ea fiinţele noastre primitive s-ar teme şi s-ar închina cerului din umbra acestuia întunecată. Suntem aici datorită ei şi necontenitului nostru neastâmpăr de a înţelege campusul universal. Fără matematică n-am fi putut atinge istoria la timpul prezent. 2. Repere biografice Academicianul Eugeniu Grebenicov s-a născut la 20 ianuarie 1932, în România, comuna Slobozia Mare, judeţul Ismail, astăzi Cahul. Tatăl preot, mama învăţătoare născută la Galaţi. - Şcoala primară în Slobozia Mare - 1943-1944, elev la Liceul „Ion Vodă” din Cahul - 1944-1949, Şcoala medie nr.2 din Cahul; - 1949-1954, student la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova, Facultatea de Matematică şi Mecanică - 1959, doctor al aceleiaşi universităţi - 1958-1962, cercetător ştiinţific la Universitatea de Stat din Moscova - 1962-1969, şeful Catedrei de Analiză matematică la Universitatea „Prietenia popoarelor Patrice Lumumba” din Moscova - 1967, doctor habilitat - 1969-1978, şef al Departamentului Matematică la Institutul de Fizică Teoretică şi Experimentală de pe lângă Ministerul Construcţiilor de Maşini al URSS - 1978-1988, director al Centrului de Calcul, Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova - 1988-1997, director adjunct al Institutului Pentru Probleme de Cibernetică al Academiei Ştiinţifice a URSS – Rusiei - 1993-1997, director ştiinţific al Universităţii de Supercalculatoare a Academiei Ruse - 1997-2003, şef Departament Analiză Neliniară al Academiei de Ştiinţe a Rusiei - 1996-2003, şef catedră la Universitatea din Siedlce (Polonia) - După 1997, cercetător ştiinţific principal al Centrului de Calcul „A.A. Dorodniţîn” al Academiei de Ştiinţe a Rusiei. 3. Opera Academicianul Eugeniu Grebenicov a activat în fizica teoretică şi experimentală, astronomie, cibernetică, algebră, analiză matematică, supercalculatoare şi aviaţie.A publicat peste 25 monografii ca autor/coautor şi 250 de lucrări ştiinţifice. Teza de doctor în ştiinţe (1959): Teoria analitică a „mişcării lui Japet” (al 8-lea satelit al planetei Saturn. Doctor habilitat (1967): Studii calitative ale ecuaţiilor diferenţiale în mecanica cerească. Cea mai importantă relevanţă în cercetarea ştiinţifică o constituie rezolvarea problemei generale a două centre fixe. Soluţia ei conţine baza teoriei mişcării sateliţilor artificiali. Prin ea s-a obţinut o metodă eficientă şi exactă în prognoza dinamicii sateliţilor artificiali, la nivelul deceniului şapte al secolului trecut. Conform estimărilor, timpul de calcul a poziţiei prognozate prin această metodă se reducea de până la o mie de ori faţă de aceeaşi operaţiune NASA. Rezultatul, devenit clasic, este inclus în monografii şi manuale. O altă contribuţie importantă se include în teoria asimptotică a ecuaţiilor diferenţiale polifrecvenţiale cu rezonanţă. Prin rezultatele obţinute s-a dezvoltat esenţial clasica metodă „Krîlov – Bogoliubov”. Academicianul Eugeniu Grebenicov a condus (ca director al Centrului de Calcul al Universităţii Lomonosov din Moscova) activitatea de elaborare şi implementare (premieră) a sistemului de computerizare a procesului de studii şi cercetări în universităţile din URSS. Între 1978-1993 s-a ocupat de aplicarea matematicii la prima supermaşină de calcul sovietică, de clasa GRAY, altfel spus, de primele maşini de calcul vectoriale (viteza de calcul depăşind 100 milioane operaţii/secundă) cu numere de lungime arbitrară. Este autorul monografiei „Nicolaus Copernic” apărută în două ediţii (1973, 1982), la Moscova şi tradusă în 18 limbi. 4. Recunoaşteri - 1969, Membru al Uniunii Internaţionale de Astronomie. - 1971, Laureat al Premiului de Stat pentru Ştiinţă, pentru rezolvarea problemei generale a două centre fixe. - 1976, Membru în Consiliul Naţional al Rusiei, pentru probleme de mecanică teoretică şi experimentală. - 1980, Medalia de Aur a Expoziţiei URSS. - 1983, Premiul Consiliului de Miniştri al URSS (pentru elaborarea şi implementarea sistemului de computerizare a procesului de studii/cercetări în universităţi). - 1991, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. - 1993, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca. - 1999, premiul „Academicianul Crîlov” al Academiei de Ştiinţe din Ucraina (pentru contribuţia la dezvoltarea metodei „Crîlov-Bogoliugov”. - 2000, profesor al Republicii Polone. - 2001, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Atârau, Kazahstan. - 2002, membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Neliniare. - 2003, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei. - 2011, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi. - Conducător de doctorat (peste 40 de teze) cu doctoranzi ruşi, români, polonezi, kazahi, armeni, tătari. - Membru în comitetul redacţional al revistei de limbă engleză „Oscilaţii neliniare” a Academiei de Ştiinţe din Ucraina. - Membru al comitetului de program al seriei de conferinţe ştiinţifice „Computer Algebra Systems and Application”, Universitatea Tehnică din Munchen. - Membru în comitetul organizatoric al seriei de conferinţe anuale „Bogoliubovskie citenia” şi „Erughinskie citenia”. În 1992 Comitetul Internaţional de Astronomie hotărăşte ca asteroidul cu numărul 4268 să poarte numele Grebenicov. Orbita acestuia se află între planetele Marte şi Jupiter. Numele Eugeniu Grebenicov apare în ediţia din anul 2002 al Centrului Biografic Mondial din Cambridge: 2000 de savanţi remarcabili ai lumii la începutul secolului XXI. 5. Omul cu renume de astru În anul 2009 Domnul Acad. Eugeniu Grebenicov a fost oaspetele Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, la cea de-a cincea ediţie a Simpozionului Internaţional „Cucuteni 5000 Redivivus”. Cu această ocazie şi-a manifestat interesul unei colaborări ştiinţifice eficiente, prin Domnia sa, între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Academia de Ştiinţe a Rusiei. De altfel, invitaţia ca doi tineri băcăuani să-şi facă doctoratul la Moscova sub conducerea sa, este de actualitate. Domnul Eugeniu Grebenicov a fost, dintotdeauna, un mare român. Pentru el limba română este sfântă şi „cea mai frumoasă (...) din lume”. Citez: „Mam născut român şi-am să mor român căci naţionalitatea nu se schimbă”; „Eu îmi iubesc pământul, patria, limba. Eu sunt un patriot, deci naţionalist în sensul bun al cuvântului”; „există români, limba română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormânt.” Fără îndoială că acest Laudatio acoperă parţial viaţa ştiinţifică atât de complexă a Domnului Acad. Eugeniu Grebenicov. Oameni ca el sunt rari şi neîntâlniţi împreună prea des în timp. Fără a fi singuratici ei sunt modelele noastre de a fi în viitor şi, obligatoriu, numele lor le scriem cu majuscule. Faptul că acest numele Eugeniu Grebenicov rămâne, începând de astăzi, scris cu majuscule în cartea de aur a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, constituie şi un argument al devenirii noastre. Suntem pe o orbită creatoare şi vedem în Academicianul Eugeniu Grebenicov omul cu renume de astru.