La începutul secolului XX Parisul devine un centru al artei internaţionale. Aici se întâlnesc pictori din Europa, Asia şi cele două Americi, Monparnass-ul şi Montmartr-ul fiind locul întâlnirilor şi disputelor artistice care au configurat tendinţele principale ale culturii artistice pe mapamond. Anume aici se constituie cubismul lui Picasso (1906, Domnişoarele din Avignion), fovismul lui Matisse (1905, Bucuria vieţii), dadaismul lui Jean Arp (1915, abstracţionismul lui Piet Mondrian (1913, Compoziţie ovală III), suprarealismul lui Salvador Dali (1931, Persistenţa memoriei) şi alte isme care s-au răspândit simultan în artele universale. Basarabenii sosiţi la Paris, ca şi majoritatea celor care au emigrat din Imperiul Rus, erau limitaţi de dreptul sedentar, care le îngrădea dreptul la studii superioare, şi în acest caz, Parisul le-a oferit acel rai pe pământ, fără antisemitism, pogromuri şi confruntări etnice. Chiar dacă Basarabia nu se mai afla în componenţa Rusiei ţariste după 1918, tragedia prin care au trecut evreii în Chişinăul din anul 1903 mai era destul de proaspătă în memorie. Antoine Irisse s-a născut la Chişinău la 18 aprilie 1903 şi a decedat la 10 ianuarie 1957 în Paris. A studiat la Şcoala de Belle Arte în aceeaşi perioadă cu Gregoire Michonze, Olga Olby, Joseph Bronstein în atelierul lui Auguste Baillayre, înscriindu-se la Academia Regală de Arte din Bruxelles. Copilăria sa cu părinţii şi cei doi fraţi s-a petrecut într-un mediu marcat de antisemitism şi al Pogromului din Chişinău din aprilie 1903. Deja în timpurile studiilor decide să plece în capitala Franţei, dar ajunge în Belgia, unde în 1924 se angajează în serviciul auxiliar al armatei belgiene. La 23 de ani, în 1926, se instalează definitiv la Paris, lucrând în atelierul lui Robert Wlérick şi Henry Arnold, unde i-a cunoscut pe viitorii prieteni Pignon şi Dayez, frecventând Académie de la Grande Chaumière şi descoperind în capitala artei mondiale libertatea picturii, unde putea fi el însuşi. Aici se împrieteneşte cu Michel Kikoine, Mane-Catz, Jean Pougny, Othon Friesz, Utrillo, Dobrinsky, Terechkovitch şi mulţi alţii, frecventând regulat cafenelele din cartierul Vavin cu terasele Select, Dome, Rotonde sau Cupola, unde s-a instaurat spiritul Şcolii de la Paris, unde se întâlneşte cu prietenii săi pictori, cu galerişti, critici de artă şi mecenaţi. Printre colegii săi basarabeni, care au aderat la abstracţionism (Gregoire Michonze, Samson Flexor), postimpresionism (Olga Olby, Joseph Bronstein, Moissey Kogan, Numa Patlagean), realism (Isaac Antcher), simbolism (Boris Anisveld) ets., Antoine Irisse a fost un pictor fovist împătimit al Şcolii parisiene, participând activ la manifestările din Montparnasse şi a rămas consecvent, pe durata vieţii, acestui curent. Pictura sa de factură poetică devine un imn al luminilor şi a dragostei de viaţă, asociindu-se cu culorile decorative şi simplificarea perspectivei, prin contraste de formă şi delimitare a conturului. Subiectele sale erau destul de simple cum era şi persoana sa: vederi din atelierul său, modeste accesorii din viaţă, vase cu flori, portrete. A fost un poet ce l-a inspirat pe Matisse, care îl admira. Ultima manifestare a artistului a fost vernisată în luna iulie 2010, cu asistenţa Nadinei Nieszawer, expert al Şcolii de la Paris, la Artcurial din Rond-Point de la Champes-Elysees. Danielle Kreitner, fiica artistului, care avea doar 16 ani când i-a decedat tatăl, scrie că „a iubit Basarabia, dar evita să vorbească despre ea”, repetându-i permanent „..nu uita niciodată că Franţa este ţara libertăţii”.