Reconstituirea liniilor de forță ale „retablu-lui postmodernist” destinat romanului istoric optzecist presupune atât „schițarea” climatului socio-cultural dominant, cât și „inventarierea” prezențelor semnificative din viața literară a vremii (1979/80 – 1989/90), precum și sistematizarea postulatelor ce caracterizează discursul, replica optzeciștilor la adresa form(ul)ei canonice a romanului istoric, recunoscută într-un model teoretic, „o paradigmă” alternativă de fapt. Literatura anilor ’80 s-a aventurat în noua „deltă” convinsă că „autenticitatea scriiturii” nu se mai recunoaște în „satisfacția estetică modernistă”, ci în mimarea ludică, parodică, ironică a „sapiențialității”, subsumate încercării agonistice de a resuscita „golemul textului”, asumat ca o „mașinărie monstruoasă cu mii de tentacule și papile” prin care se absoarbe, se anihilează și fagocitează realul.

The reconstitution of the force lines of the generation ’80 fiction’s “postmodernist” retable would imply both a “sketching” of the dominating social-cultural climate and an “inventory” of the meaningful presences from the literary life of the times (1979/80 - 1989/90) andof the postulates which characterize generation 80’s discourse, its reply, all recognized in a theoretical model, in fact an alternative “paradigm”. The literature of the ‘80s ventured in this “delta” convinced that “the authenticity of writing” does not lie anymore in the “modernist aesthetic satisfaction” but also in the parodical and ironical imitation of the “sapentiality”. Everything is subsumed to an agonical trial of resuscitating the golem of the text: a monstruous machine with thousands of tentacles and papillae by which the real is absorbed and annihilated.