Articolul examinează o serie de probleme legate de amenajarea și fortificarea frontierelor de sud ale Principatului Moldovei și Marelui Ducat al Lituaniei, care au avut loc drept urmare a mai multor evenimente istorice de la începutul Evului Mediu târziu în sudul Europei de Est. Analiza comparativă a surselor de diferite tipuri (scrise, cartografice și arheologice) a făcut posibilă localizarea mai multor avanposturi importante și precizarea legităților generale de amenajare a frontierei țărilor respective în secolele XIV-XV. Acestea s-au bazat pe trecerea la o nouă etapă în dezvoltarea arhitecturii de apărare: castele fortificate construite în baza unor structuri de piatră, predominarea modelului planimetric constantinopolitan, alegerea locurilor pentru așezarea și utilizarea gurii cursurilor de apă, creării unor accese mai favorabile spre țărmul maritim, în vederea asigurării funcționării rutelor comerciale și contribuirii la dezvoltarea economică a țărilor. Avansarea frontierelor spre mare a creat condiții propice pentru dezvoltarea civilizațiilor est-europene într-un spațiu vast de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Una dintre realizările importante ale acestui proces a fost păstrarea diverselor componente etnice și confesionale chiar în perioada otomană, care și-a găsit manifestarea în funcționarea Mitropoliei Proilaviei, subordonate Patriarhiei Constantinopolului, ce administra un teritoriu situat în regiunea nord-pontică, între Brăila și Tighina.

The article discusses issues related to the arrangement and strengthening of the southern borders of the Moldavian and Lithuanian principalities, which took place as a result of a number of historical events at the beginning of the late Middle Ages in the south of Eastern Europe. A comparison of sources of various nature (written, cartographic and archaeological) made it possible to clarify the localization of a number of important outposts and to outline the general patterns of arranging the border of the Moldavian a-nd Lithuanian principalities in the XIV-XV centuries. They were based on the transition to a new stage in the development of defensive architecture: castle fortifications based on stone buildings, predominance of the Constantinople type of layout, the choice of settlement sites and the use of river mouths, the creation of easier access to the sea coast in order to ensure the functioning of trade routes and contribute to the economic development of the countries. The advancement of borders to the sea created conditions for the development of East European civilizations in a vast area from the Baltic to the Black Sea. One of the important achievements of this process was the preservation of various ethnic and confessional components even during the Ottoman period, which was manifested in the functioning of the Braila Metropolis of the Patriarchate of Constantinople, stretching across the entire Northern Black Sea Coast: from Braila to Tyagin.