Dumitru Bughici a intrat în istoria muzicii ca un compozitor român remarcabil din perioada sec. XX, care a lăsat drept moştenire numeroase creaţii în diferite genuri. Printre creaţiile sale timpurii se remarcă Suita În stil românesc pentru vioară şi pian op. 1. Ea a fost scrisă în anul 1953, apoi editată în 1964, la Bucureşti. Pentru această capodoperă compozitorul a obţinut Premiul II în cadrul Festivalului mondial al tineretului (Bucureşti, 1953). Datorită valorii sale artistice și componistice, originalității limbajului muzical, a tratării inedite și inspirate a elementelor folclorice, suita face parte din repertoriul solistic concertant. Totodată opusul este utilizat frecvent și în procesul didactic. Suita În stil românesc de D. Bughici constă din patru părţi, care se succed după principiul de contrast: partea I – Dans (Allegretto, G-dur); partea II – Piesă lirică (Lento, e-moll); partea III – Ardeleneasca (Moderato quasi allegretto, a-moll); partea IV – Hora (Vivace, F-dur). O valoare aparte a suitei este creată de aspectul folcloric, muzical-etnic. În denumirea părților I, III și IV se observă adresarea autorului la genurile folclorice (Dans, Ardeleneasca, Hora). Într-adevăr această suită se bazează pe dansuri populare românești, ceea ce demonstrează atitudinea compozitorului faţă de patria sa, bogăţia repertoriului folcloric şi desigur spectrul larg de imagini muzicale. Totodată menționăm că partea a doua numită Piesă lirică, reprezintă un andante de tip clasic.  Faptul că această lucrare a lui D. Bughici face parte din categoria suitelor moderne se remarcă și în tratarea ciclică mai liberă faţă de suita preclasică (în care totul era cu stricteţe), ceea ce se observă mai întâi de toate în planul tonal al părţilor constituante.  Raportul  tonal dintre părțile extreme este un moment netradiţional, ce poate fi argumentat prin cursivitatea liniei melodice.  O altă particularitate a lucrării se referă la conturarea principiului unității, aplicat în genul de suită. Acest principiu de integritate este realizat prin folosirea intonaţiilor și formulelor ritmice comune, a limbajului unitar armonic, etc. Totodată evidențiem că planul tonal dintre părţi demonstrează prezența logicii tonalităților înrudite. Din punct de vedere structural, în cele patru părţi ale suitei autorul utilizează forma tripartită simplă (primele două) şi tripartită complexă (ultimele două).  În concluzie menționăm că Dumitru Bughici a fost un compozitor de eminență, care a avut un interes deosebit pentru cristalizarea şi consolidarea școlii componistice românești, lăsând drept moştenire numeroase creaţii de valoare, printre care se numără și Suita În stil românesc op. 1 pentru vioară şi pian.