De-a lungul anilor, cartea, în calitatea ei de obiect spiritual, a fost mereu înălțată la rang de simbol, de metaforă sau chiar de arhetip: „universul ca o carte”, după Borges; la babilonieni, stelele constituiau „scrisul cerului”; Biblia spune că „cerul s-a dat în lături ca o carte”; la Dante descoperim „cartea memoriei” și sferele cerești ca niște „volume”; cosmosul reprezintă o carte în scrierile lui P. Cаlderón de la Barca; metafora „scrieri cifrate” apare la Eminescu, Herder, Novalis ș.a. Toate aceste concepte despre carte, în ipostaza ei de obiect de spirit, i-au inspirat pe mulți oameni de știință, de artă și cultură. Corelațiile dintre carte și arta filmului au început a fi studiate atunci când limbajul cinematografic și-a demonstrat posibilitățile sale tehnice și artistice de a pătrunde în toate domeniile vieții, inclusiv în sfera valorificării cărții. De mult timp aceste corelații erau cercetate doar din perspectiva procesului de ecranizare a operelor literare. În discursul cinematografic, grație componentelor sale importante (imagine, comentariu literar, partitură muzicală), materialul iconografic de pe pagina de carte (manuscrisul, grafica de carte, tabloul, fotografia etc.) prinde viață, se reanimează prin limbajul cinematografic (mișcarea camerei de filmat, cadrajul, unghiulația, lumina etc.), obține dimensiuni spațiale, dar și sonore. Toate acestea reprezintă un proces ce aprofundează fondul ideatic, facilitează asimilarea și valorificarea conținutului cărții. Drept argumente pentru aceste idei sunt filmele „Lumina cărții” (scenariu Nicolae Dabija, regie Pavel Bălan) despre destinul, adesea dramatic, a mai multor cărți vechi, și „Anastasie Crimca” (autor Pavel Bălan), dedicat vestitului caligraf și miniaturist de carte, mitropolitul Anastasie Crimca. Prezintă interes interferența creației cinematografice (filmele „Lumina cărții”, „Ecoul vechilor cazanii”, „Pagini de lumină”, „Varlaam”, „Dosoftei”, „Petru Movilă”) a lui Pavel Bălan cu creația sa de autor de carte și de istoriograf („Poliptic moldav”, „Tradiții populare în arhitectura moldovenească”, „Icoana sufletului nostru”, „Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Biserica Adormirii Maicii Domnului”, „Cetățile sufletului. Mănăstiri și schituri basarabene”, „Rugă pentru neam”). Astfel, vom încerca să demonstrăm posibilitățile filmului documentar în „aducerea acasă” a cărților noastre vechi, risipite, din varii motive, prin toată lumea, precum și valorificarea lor ca pe o componentă importantă a patrimoniului spiritual al neamului.