Teatrul profesionist moldovenesc s-a dezvoltat la început în concordanță cu tendințele comune ale teatrului sovietic. Funcțiile lui constau în educarea estetică și morală a poporului – constructorul noii societăți comuniste. În același timp, chiar de la început în teatrul moldovenesc profesionist se pot constata anumite trăsături specifice. În comparație cu teatrele din alte republici sovietice, el s-a format ulterior și acest fapt explică, în mare măsură, continuitatea dezvoltării teatrului popular, a artei tradiționale muzicale și coregrafice în spectacolele montate. Printre spectacolele semnificative ale teatrului moldovenesc poate fi numit spectacolul eroic-romantic „Haiducii”, montat în 1937, cu muzică bazată pe melodii folclorice și pe dansuri, care au avut un rol anume în evoluția teatrului muzical-dramatic. În aceeași direcție au fost montate și spectacolele muzical-dramatice „Fericirea Mărioarei” după L. Corneanu și E. Gerken, „Sânzeana și Pepelea” și „Ovidiu” de V. Alecsandri, „Buzduganul fermecat” de L. Deleanu, „Dunărea zbuciumată” de E. Bucov. Un rol important l-a avut dramaturgia clasică națională și cea contemporană: „Soacra cu trei nurori” după I. Creangă, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Lumina” de A. Lupan, „Amarul iubirii” de L. Corneanu. Aceste spectacole se deosebeau prin identitate națională, civică și culturală. De asemenea, erau montate spectacole din dramaturgia universală, cea sovietică: „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, „Tartuffe” de J. B. Moliere,           „O noapte de mai”, „Revizorul” de N. Gogol, „Pentru căminul familial” de I. Franco, „Sărăcia nu-i cusur” și „Un post rentabil” de A. Ostrovski, „Liubovi Iarovaia” de C. Treniov, „Oamenii ruși” și „Sub castanii din Praga” de C. Simonov, „Ruptura” de B. Lavrenev. La baza succesului acestor spectacole s-a aflat ideea identității civice și a celei culturale.