Economistul american, de origine rusă, Vasilii Vasilievici Leontiev (1906-1999) este laureat al Premiului Nobel în domeniul economiei pentru anul 1973 „pentru elaborarea metodei novatoare de analiză economică cu denumirea „intrări-ieşiri” sau „balanţa interramurală” a dinamicii economiei reale. Crâmpeie biografice. Economistul american Vasilii Vasilievici Leontiev, pe bună dreptate, este considerat adoratul zeilor. S-a născut la 5 august 1906, la Sankt-Petersburg, capitala apuseană a Rusiei, în familia profesorului de economie politică Vasilii Leontiev. A fost educat în stil clasic, a însuşit limbile străine vest-europene: engleza, franceza, germana şi limba latină. În anul 1921, s-a înscris la studii la Universitatea din Leningrad, pe care a absolvit-o în anul 1924. Absolventul universitar V. Leontiev a ieşit în lumea largă cu un mănunchi formidabil de cunoştinţe în domeniul filosofiei, economiei politice, sociologiei şi filologiei clasice, clădite pe un fundament matematic. În anul 1925, V. Leontiev pleacă săşi facă doctoratul la Universitatea din Berlin. La vârsta de 22 ani, lui V. Leontiev i s-a conferit titlul de doctor în economie. La iniţiativa guvernului Chinei, V. Leontiev a activat la Ministerul Căilor Ferate în a. 1930-1931. Iar în anul 1932, este invitat să activeze la Biroul Naţional de analiză economică din S.U.A. În vara anului 1942, lui V. Leontiev i s-a propus să devină consilier economic pe lângă Preşedintele SUA, F. D. Roosvelt, însă Leontiev l-a convins pe Roosvelt că va aduce mai mult folos în cadrul Biroului Central de Statistică al S.U.A. În anul 1948, V. Leontiev a creat Centrul de Analiză Economică de pe lângă Universitatea Harvard, în cadrul căruia a activat până în anul 1973. Tot la Universitatea din Harvard, V. Leontiev a condus timp de 22 de ani Catedra de „Economie politică” (1953-1975). Pentru lucrarea de pionierat „intrări-ieşiri” sau „balanţa interramurală”, în anul1973, V. Leontiev a devenit laureat al Premiului Nobel în domeniul economiei. Metoda „intrări-ieşiri”, elaborată de V. Leontiev, a fost preluată de economiştii tuturor ţărilor lumii ca metodă de estimare şi gestionare a fluxurilor material-naturale ale economiei reale în vederea sporirii eficienţei utilizării acestora. Economia – ramură a culturii generale. În literatura de specialitate, se spune că V. Leontiev a venit în economie din matematică. Este un adevăr, dar nu deplin. V.Leontiev a venit în economie din adâncurile culturii universale. V. Leontiev a posedat cunoştinţe enciclopedice fundamentale din următoarele domenii: filosofie generală şi filosofia economiei (economie politică); sociologie, filologie şi matematică. El a studiat asiduu ideile filosofice şi economice ale lui Platon şi Aristotel; Volter şi Rousseau, Kant şi Hegel; ale celebrilor economişti Hume, Quesnay, Smith, Ricardo, Marx şi Walras. A cunoscut, în original, operele geniilor umanităţii: „Metamorfozele” lui Ovidiu, „Eneida” şi „Bucolicile” lui Vergiliu în latină; „Divina Comedie” a lui Dante în italiană, operele lui Balzac şi Hugo în franceză, operele lui Shakespeare şi Byron în engleză; operele lui Schiller şi Goethe în germană. De mic copil, a absorbit operele lui Puşkin şi ale lui L. N. Tolstoi. Cât priveşte matematica, apoi V. Leontiev o aprecia nu ca pe un cod de „principii şi valori” socio-umane, ci numai ca instrument de calcul al indicilor economici pentru a verifica cuantumul „cheltuielilor” şi al „rezultatelor” economiei reale. Pe bună dreptate, V. Leontiev considera că progresul socioeconomic al unei ţări depinde, în mare măsură, de nivelul de dezvoltare al culturii generale, precum şi de nivelul de cultură generală şi profesională al forţei de muncă. Anume, de aici, vine ideea fundamentală a lui V. Leontiev, idee preluată de toate ţările lumii, despre investiţiile în „capitalul uman”, care sunt cele mai profitabile atât pentru fiecare cetăţean, cât şi pentru întreaga societate. Această idee a lui V. Leontiev a fost preluată de un alt economist american, G. Becker, care a scris cartea notorie „Capitalul uman”. La părerea noastră, în acest gând al lui Leontiev, „sălăşluieşte” atât „principiul eficienţei economice”, cât şi „principiul echităţii sociale”, care a contribuit la creşterea bunăstării populaţei în lume după Cel de-al Doilea Război Mondial. O dovadă a predilecţiei lui V. Leontiev pentru cultura generalumană o serveşte următoarea mărturisire a sa în „Nota autobiografică”, scrisă pentru 11 decembrie 1973 – ziua decernării Premiului Nobel pentru economie: „Printre amintirile mele de neuitat, aş menţiona ţara în mare doliu la moartea lui Lev Tolstoi (1910)…” Deşi a fost un matematician de forţă, V. Leontiev, în mod vehement, îi critica pe acei colegi ai săi care făceau abuz de metoda matematică, utilizată în procesul de analiză economică. Astfel, V. Leontiev a supranumit absolutizarea metodelor matematice „слепое теоретизирование” – „teoretizare oarbă”. Aşadar, V.Leontiev pleda pentru un discernământ real, ajustat „gospodăreşte”, susţinut de instrumentarul economico-matematic estimativ. Şi atât. În opinia lui V. Leontiev, economia este o ştiinţă teoretico-aplicativă şi, de aceea, ea trebuie să aducă folos oamenilor. Anume această abordare original-reală îl evidenţiază pe V. Leontiev din cohorta economiştilor matematicieni contemporani. Şi aici ajungem la esenţa aportului ştiinţifico-aplicativ al lui V. Leontiev, care a înnobilat nu numai teoria economică, dar şi economia empirică/practică. Esenţa principiului „intrări-ieşiri” sau a „balanţei interramurale”[1]. Aportul ştiinţifico-practic al lui Leontiev, în domeniul teoriei economice şi activităţii economice, este echivalat de către economiştii lumii cu revoluţia lui Quesnay în secolul XVIII. Iată ce a spus Leontiev despre sorgintea principiului „intrări-ieşiri”: „Considerând că aşa-numita analiză parţială nu poate oferi o bază suficient de largă pentru înţelegerea profundă a structurii şi funcţionării sistemelor economice, mi-am propus, în anul 1931, să formulez o teorie a echilibrului general, susceptibilă de aplicaţii practice. În anul 1932, am primit un grant de cercetare pentru elaborarea primelor tabele „inputoutput” ale economiei americane (pentru anii 1919 şi 1929). În anul 1935, am început să folosesc o maşină mecanică de calcul, de mare capacitate”. Mai târziu, în anul 1943, Leontiev a utilizat primul calculator electronic de mare capacitate. Principiul „intrări-ieşiri” oglindeşte interdependenţa tuturor ramurilor economice ale economiei reale, vizând toate momentele circuitului economic: producţia, repartiţia, realizarea şi consumul în strânsă joncţiune cu sistemul ecologic natural. Absolut toate lucrările lui Leontiev la tema „intrări-ieşiri” („input-output”) posedă un caracter concret, clar şi cuprinzător. Leontiev e un mare savant teoretician-realist. El a reuşit să aplice teoria economică în activitatea economiei reale pe baza datelor statistice închegate într-un sistem bine determinat. Leontiev-omul se contopeşte cu Leontiev-savantul, pornind de la destoinicia şi onoarea general umane, posedând o sinceritate demnă de urmat. El mărturisea că ideea de creare a matricei interramurale a fost inspirată de modelele economico-matematice a trei economişti de performanţă: economistul francez F. Quesnay (sec. XVIII), creatorul tabelului economic referitor la circuitul economiei naţionale; schemele de reproducţie simplă şi lărgită ale lui Marx (sec. XIX) şi ecuaţiile echilibrului economic general, elaborate de către economistul francoelveţian Leon Walras. Leontiev a fost un exemplu viu de capacităţi extraordinare de muncă intelectuală şi de insistenţă tenace de cercetător ştiinţific ca atare. Începând cu anii 1933-1934, Leontiev a efectuat o muncă de „salahor”, creând de unul singur circa 2000 de coeficienţi matematico-algebrici, pe care i-a utilizat la crearea modelului economico-matematic, matricei originale cu denumirea „intrări-ieşiri” sau „balanţa interramurală”, cuprinzând 44 de ramuri economice productive, grupate în 10 blocuri analitice cu scopul facilitării calculelor economico-statistice. În baza acestor calcule, Leontiev a creat „balanţa interramurală” a economiei reale a SUA pentru anii 1919-1929, care a fost publicată, în anul 1936, în monografia cu titlul: „Analiza cantitativă a raporturilor „intrări-ieşiri””. După precizarea şi perfecţionarea acestor calcule, el editează o altă lucrare la această temă, intitulată „Corelaţiile interne ale preţului, volumului producţiei, economiilor şi investiţiilor”. Generalizând rezultatele analizei economico-matematice, în anul 1941, Leontiev publică încă două monografii de mare valoare ştiinţifico- practică: „Structura economiei S.U.A. în anii 1919-1929” şi „Analiza structurii economiei SUA”[2]. Leontiev a analizat cea mai dificilă perioadă de dezvoltare economică – deceniul dintre cele două crize economice mondiale: criza anilor 1919-1921, consecinţa Primului Război Mondial şi Marea Depresiune a anilor 1929-1933. Concluziile analizei lui Leontiev au permis omenirii să ţină ‘în frâu’ fluctuaţiile economice ciclice atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Şi dacă criza financiară, apărută în anul 2007, în SUA, care a afectat economia mondială, nu s-a soldat cu prăbuşirea economiei globale, precum în perioada Marii Depresiuni a anilor 1929-1933, acest fapt se datorează, credem noi, utilizării competente, de către factorii de decizie, a instrumentarului analitic al „balanţei interramurale” create de genialul Leontiev. „Balanţa interramurală” a lui Leontiev e rezistentă în timp şi spaţiu, fiindcă ea operează cu mărimi material-naturale spre deosebire de modelul lui Keynes, care e fondat numai pe temelie financiară. La Leontiev, finanţele apar ca produs al fluxurilor material-naturale fără de care nu poate exista omenirea. V. V. Leontiev a donat lumii şi „Perspectiva economiei mondiale” (anul 1977), care este un fel de testament teoretic şi practic pentru toţi economiştii lumii. Aceasta reprezintă poate cea mai valoroasă carte a vieţii sale, apreciată la justa valoare de umanitate. Ecologia, echilibrul natural şi economisirea resurselor (a materiei prime). Leontiev s-a interesat, întotdeauna, de problema poluării cu deşeuri industriale, agrare şi menajere, a mediului ambiant. „În ultimii ani, – menţionează Leontiev, în timpul decernării Premiului Nobel, la 11 decembrie 1973, - mi-am concentrat atenţia asupra analizei perturbărilor ecologice ... şi influenţei lor asupra creşterii economice.” Deci, meritul esenţial al lui Leontiev constă în faptul că el a creat o nouă metodă de analiză economică bazată pe principiul-cheie „intrăriieşiri” sau „balanţa interramurală”, care a unit ştiinţa economică cu ecologia. Deoarece, în cadrul procesului de producţie, e necesar să se ţină cont de interdependenţa ramurilor economice, dar şi de interdependenţa dintre economia reală consumatoare de resurse naturale şi ecologia mediului ambiant, interdependenţă bazată pe trei entităţi alienabile: 1) economia reală a societăţii umane; 2) ecologia naturală; 3) omul ca individ care se sprijină atât pe societatea umană, cât şi pe ecologia naturală. Leontiev a demonstrat că poluarea mediului ambiant se soldează cu consecinţe grave ireversibile, fiind cauza reducerii reproducţiei elementelor naturale, care servesc economiei reale în calitate de materie primă, ceea ce poate contribui la epuizarea sectoarelor industriei şi agriculturii, a ramurilor producătoare a mărfurilor industriale de larg consum şi a produselor alimentare. În tabelul său „intrări-ieşiri”, Leontiev a prezentat trei sectoare productive ale economiei reale: 1. Industria extractivă, producătoare de materie primă; 2. Industria, producătoare de mărfuri şi servicii de larg consum pentru populaţie; 3. Industria de prelucrare a deşeurilor poluante (solide, lichide şi gazoase). Fiind fidel metodei sale „intrări-ieşiri”, Leontiev a creat tabele de interdependenţă dintre ramurile economice productive, pe de o parte, şi ramurile de prelucrare a deşeurilor, pe de altă parte. În calitatea sa de mare savant-umanist, Leontiev a fost un partizan militant al adevărului. Pe bază de calcule concrete a demonstrat, în mod elocvent, faptul că ţările subdezvoltate constituie furnizori de materie primă ieftină pentru ţările dezvoltate, importatoare de materie primă. Astfel, Leontiev a distrus „citadela” schimbului echivalent al teoriei liberschimbiste fondată de Smith şi Ricardo, pe „câmpul” comerţului internaţional. Genialul Leontiev a demonstrat că teoriile lui Smith şi Ricardo, referitoare la „avantajele absolute” şi „avantajele relative” ale liberului schimb internaţional, nu sunt decât nişte metafore. Prin aceasta, Leontiev a demonstrat că şi pe timpul lui Smith şi Ricardo comerţul internaţional era în favoarea ţărilor dezvoltate, preponderent în favoarea fabricii Nr. 1 a lumii, adică a Angliei, iar ţările mai puţin dezvoltate nu se bucurau de aceleaşi avantaje. Adevărul este că resursele materiale (materiile prime) ale ţărilor subdezvoltate se vând la un preţ scăzut, pe când produsele finite, confecţionate din aceste materii prime de către ţările dezvoltate, au preţuri nejustificat înalte. În consecinţă, ţările dezvoltate devin şi mai bogate, iar ţările subdezvoltate devin şi mai sărace. În baza calculelor, Leontiev a estimat decalajul dintre costul scăzut al materiilor prime în ţările subdezvoltate şi costul înalt al acestor materii în ţările dezvoltate, care determină preţurile mari la produsele finite. Astfel, în urma schimbului neechivalent, ţările dezvoltate câştigă, iar ţările subdezvoltate pierd.[3] Paradoxal este faptul că ţările dezvoltate, care profită de „donaţia” ţărilor subdezvoltate, nu se grăbesc să investească în industria de prelucrare a deşeurilor poluante – rezultat al activităţii ramurilor industriale de producţie a mărfurilor de larg consum, dar şi al agriculturii care, de la an la an, utilizează tot mai multe substanţe chimice sub formă de fertilizanţi, contribuind astfel la poluarea mediului ambiant. [4]. În plus, în pofida veniturilor-rentă, marile corporaţii ale ţărilor dezvoltate ezită în implementarea tehnologiilor ecologice în procesele de producţie. Or, anume acestea ar diminua esenţial poluarea mediului ambiant cu deşeuri tot mai nocive, fapt ce dăunează economiei reale, naturii, şi implicit, sănătăţii populaţiei. E regretabil faptul că Leontiev nu a făcut publice toate concluziile sale la acest subiect. Concluzii Metoda novatoare „intrări-ieşiri” sau „balanţa interramurală”, elaborată de V.V. Leontiev, constituie nu numai un model economicomatematic de analiză a dinamicii economiilor reale la nivel statal, regional şi mondial, dar şi un instrument de reglare a echilibrului economic general şi parţial şi de depistare şi anihilare a fluctuaţiilor negative imprevizibile, care pot apărea spontan în economia reală. Marele merit al lui V.V. Leontiev constă în unirea a trei entităţi: 1) economia reală a societăţii umane; 2) ecologia naturală; 3) omul-subiect al circuitului economic general şi parţial, care, primind instrumentarul „balanţei interramurale”, poate administra dinamica economiei cu mare discernământ gospodăresc[5]. Un alt merit deosebit al lui Leontiev se referă la ideea originală despre „cultură ca factor de producţie şi de economisire a resurselor” cu patru derivate: 1) cultura muncii; 2) cultura socio-economică; 3) cultura ecologică; şi 4) cultura consumului.