Actualmente, obiectivul primordial al politicilor educaţionale din Republica Moldova îl constituie formarea unei personalități competente. Şcoala – factor activ al progresului social – trebuie să utilizeze cele mai eficiente tehnologii didactice care să asigure deja din clasele primare o dezvoltare complexă a elevului, însă aceasta presupunând și insucces școlar, e necesar a găsi procedee de includere cu succes a subiectului în orice activitate didactică. Problema insuccesului este una din dilemele cu care se confruntă învățământul la etapa actuală. Fiind cauzată de mai mulți factori, esenţa insuccesului şcolar este o problemă nu numai socială, dar totodată şi pedagogică, şi psihologică. Insuccesul şcolar astăzi este văzut ca incapacitatea elevului de a progresa în ritmul colegilor, de a obţine un randament în conformitate cu obiectivele stabilite, în final se sancţionează în mod obişnuit prin repetarea clasei [1]. În practica şcolară, insuccesul elevilor îmbracă o gamă variată de manifestări: dificultăți în asimilarea cunoștințelor predate, grad scăzut de adaptare și integrare, corigențe și repetenții [1]. Literatura pedagogică oferă o tipologie mai nuanțata asupra insuccesului școlar, acesta desprinzând anumite forme și etape, care au stat la bază, anumite criterii ce operează într-o asemenea tipizare: gradul de persistență (durata) şi amplitudinea (insuccesul limitat). I. Faza premergătoare – caracterizată prin apariţia primelor diminuări ale prestaţiei şcolare faţă de exigenţele formulate de cadrele didactice. Se caracterizează, în primul rând, prin sentimente de nemulțumire și printr-o motivație săracă, fie la o disciplină, lecție sau capitol. Este un insucces periodic, de scurtă durată, care poate fi recuperat fie în mod direct de către elevi, fie prin contribuția nemijlocită a cadrelor didactice. II. Faza de retrapaj propriu-zis – caracterizată prin lacune mari, evitarea eforturilor de studiu individual, acompaniate de aversiunea faţă de învăţătură, de cadrele didactice, de autoritatea şcolară în general, de absentarea nemotivată. III. Faza eşecului şcolar (repetenţia) – cu consecinţe negative, virtualprofunde în dezvoltarea personalităţii şi integrarea socială [1]. Cercetările experimentale le-am efectuat în r-nul Căușeni. Acţiunile experimentale au fost întreprinse pe un eşantion de 44 de elevi de vârstă şcolară mică, cuprinzând grupa experimentală formată din 22 de elevi din clasa a II-a „A” şi 23 elevi din clasa a II-a „C”.În scopul stabilirii factorilor care duc la insucces, am utilizat metoda „convorbirea cu învățătorul și elevul” și am depistat că 2 copii din clasa experimentală şi 3 copii din clasa de control dispun de situaţie familială şi materială grea; 2 elevi lipsesc permanent de la lecţii şi au cunoştinţe slabe, mai ales în cadrul lecţiilor de gândire logică; 3 – elevi cu unele probleme de sănătate nu chiar grave. După cum se vede, tabloul este destul de pestriț, ceea ce conduce la insucces școlar. Pentru a ameliora insuccesul școlar, am desfăşurat lecţii adăugătoare în mod individual, în cadrul cărora le explicam cele desfășurate la lecţie prin utilizarea tehnologiilor didactice eficiente. Analizând rezultatele obţinute, am reuşit să dobândim succes în scopul propus. Suntem de părere că una din cerinţele majore ale învăţământului modern este de a forma la elevi deprinderi de studiu individual, care să valorifice capacitatea de a gândi şi acţiona liber şi creativ. Se porneşte de la ideea că ... „efectele instructive şi educative ale procesului didactic se află într-o dependenţă directă cu nivelul de angajare şi participare a elevilor la activităţile şcolare”, ceea ce sporeşte valoarea acţiunilor profesorului, care prin intervenţiile sale pedagogice va dirija învăţarea şi va stimula participarea conştientă şi activă a elevilor la asimilarea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor. Ca rezultat, predarea şi învăţarea se vor realiza prin activarea şi utilizarea celor mai adecvate metode, procedee şi mijloace didactice care să provoace/ să stimuleze gândirea şi trăirile subiectului. Elevul trebuie să-şi asume un rol activ, dezvoltându-şi tehnici de învăţare eficientă care să sporească şansele de reuşită şcolară şi profesională. Activitatea şcolii în scopul ameliorării situaţiei ca elevii să nu manifeste insuccese trebuie să fie însoţită de spiritul umanismului, a stimei faţă de personalitate, încredere în forţele şi posibilităţile proprii. Asemenea atitudine cere de la profesor înalte calităţi morale, competențe profesionale, un comportament pedagogic şi, desigur, talent, deoarece nu oricine poate deveni un specialist bun dacă nu are har.